Schimb de experiență între România și Turcia în domeniul educației

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

O delegaţie formată din profesori de limba turcă, reprezentanţi ai ISJ Constanţa şi ai MENCS a participat în perioada  8-13 august, la Fethye, Turcia, la o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai Asociaţiei Cadrelor didactice din Europa şi Asia – AVRASYA.

Discuţiile au vizat proiectele europene din domeniul educaţiei, de tipul Erasmus şi Comenius, identificarea posibilităţilor de diversificare şi de creştere a numărului de proiecte încheiate între instituţii de învăţământ din România şi Turcia. Conform declaraţiei  directorului Liceului „Gazi Anadolu” din Muğla, Mürsel Özata  în acest an a fost semnat un protocol de înfrăţire cu Liceul „Dante Alighieri” din Bucureşti urmând ca prima întâlnire dintre elevii turci şi români să aibă loc în România, după începerea noului an şcolar. Prezent la discuţii, preşedintele Osman Fedbi a declarat: „Proiectele educaţionale constituie o prioritate a conducerii UDTR. Din acest motiv dorim să ne implicăm permanent în diverse proiecte care vizează învăţământul şi schimbul de experienţă dintre profesorii de limba turcă din România şi cei din Turcia. Proiectele educaţionale europene, parteneriatele cu şcoli din Republica Turcia sunt benefice  atât pentru elevii de etnie turcă, dar şi pentru cei români şi contribuie la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Turcia”.

Schimbul de experienţă al cadrelor didactice din România a fost organizat de Comisia de învăţământ a UDTR şi a fost coordonat de preşedintele comisiei, prof. Vildan Bomambet. Profesorii participanţi la proiect au avut posibilitatea să viziteze şi obiective turistice precum Parcul Naţional Saklıkent şi cetăţile antice din apropierea oraşului Dalyan.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *