Mesaje cu rezonanță, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Turcia

Sărbătorirea la Constanța a împlinirii celor 99 de ani de la fondarea statului turc modern sub conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk a avut loc în cadrul unei recepții organizate vineri, 28 octombrie, de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța prin consulul general Emre Yurdakul, recepție la care a luat parte și E.S. Fusun Aramaz, …

MINORITĂȚI NAȚIONALE

Peste 600 de etnici tătari și oaspeți de seamă au participat la iftarul oferit de UDTTMR

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a organizat sâmbătă, 8 aprilie 2023, un iftar, cina tradițională specifică postului din Luna Sfântă Ramazan, la care au participat atât membri ai comunității tătare, cât și invitați de seamă. Printre oaspeții care au onorat invitația organizatorilor s-au regăsit Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța, Ali Șenol, Subprefect …

Diplomați și oficiali turci, prezenți la iftarul organizat de Uniunea Democrată Turcă din România

Comisia de religie a Uniunii Democrate Turce din România a organizat sâmbătă, 1 aprilie, la Constanţa, o cină tradițională de iftar, specifică musulmanilor în Luna Sfântă Ramazan. La eveniment au participat, alături de reprezentanții organizației, și numeroși invitați români și străini. Astfel că, au răspuns invitației organizatorilor muftiul Cultului Musulman din România Muurat Iusuf, subsecretarul …

DIPLOMAȚIE PUBLICĂ

Mesaje cu rezonanță, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Turcia

Sărbătorirea la Constanța a împlinirii celor 99 de ani de la fondarea statului turc modern sub conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk a avut loc în cadrul unei recepții organizate vineri, 28 octombrie, de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța prin consulul general Emre Yurdakul, recepție la care a luat parte și E.S. Fusun Aramaz, …

Cea de-a patra ediție a „Atlantic – Black Sea Security Forum”, sub semnul parteneriatului strategic România – SUA

Într-un context geopolitic complicat care ne privește direct prin prisma poziției pe care România, în calitate de stat membru NATO, o are la Marea Neagră, dezbaterile referitoare la securitate, indiferent de dimensiunea din care o privim, sunt cu atât mai importante cu cât ele implică generațiile tinere de lideri. Institutul Aspen din România este un …

Zi plină la Constanța pentru ambasadorul David Saranga: întâlnire cu muftiul Muurat Iusuf, prelegere la Universitatea „Ovidius”, vizită la Sinagoga Mare

Ambasadorul statului Israel, E.S. David Saranga, s-a aflat marți, 3 mai 2022, la Constanța, unde, pentru a doua oară în mandatul său, a fost oaspetele muftiului Muurat Iusuf, a avut apoi o întâlnire cu studenții Universității „Ovidius” și la final a mers la Sinagoga Mare. Vizita diplomatului statului Israel la Constanța de marți, 3 mai, …

Mesaj tranșant de la Ambasadorul SUA la București, rostit la o întâlnire cu comunitățile etnice din Dobrogea: „România nu ar trebui să se îngrijoreze niciodată de integritatea și securitatea granițelor sale”

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Adrian Zuckerman, a fost prezent la sfârșitul săptămânii trecute la malul Mării Negre, unde a luat parte la un eveniment multicultural organizat de Consiliul European al Ligii Navale a Statelor Unite, a participat la ceremonia de schimbare a comenzii la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu, a avut …

FOTO / VIDEO

INTERNAȚIONAL

Turcia susține cercetarea pentru găsirea unui remediu împotriva COVID-19

Institutul Cultural „Yunus Emre” a lansat, de curând, o platformă științifică dedicată combaterii COVID-19, platformă care face parte din Proiectul de Cooperare Academică și Științifică din Turcia (TABIP), realizat sub auspiciile Președinției Republicii Turcia. La adresa covid19.tabipacademy.com cei interesați pot urmări cele mai noi studii științifice și evoluțiile tehnologice. Platforma, pe care se regăsesc sute …

Iată care este limba vorbită doar de trei oameni

Obișnuia să fie vorbită în cea mai mare măsură într-o vale retrasă, acoperită de zăpadă, în inima munților din nordul Pakistanului. Acum, însă, limba Badeshi este considerată o limbă moartă. În Valea Bishigram, mai trăiesc, însă, trei bătrâni care mai vorbesc încă limba Badeshi. „În urmă cu o generație, Badeshi se vorbea în tot satul”, …

Prezențe în premieră la Tabăra Internațională de Pictură „Lucian Grigorescu” de la Medgidia

Medgidia găzduiește în perioada 31 iulie – 6 august cea de-a XIV-a ediție a Taberei Internaționale de Pictură „Lucian Grigorescu”. La eveniment participă 15 pictori din Turcia, Cipru de Nord, Polonia, Regatul Bahrein și România. Deschiderea oficială a taberei a avut loc marți, 1 august, în cadrul unei conferințe de presă susținută de viceprimarul municipiului …

„Fiecare jurnalist are libertatea să își facă meseria, iar îngrădirea acestui drept este o ofensă adusă nu doar acestei profesii, dar mai ales democrației”

După lovitura de stat eșuată din noaptea de 15 spre 16 iulie, autoritățile turce au luat o serie de măsuri: arestări în masă și instituirea stării de urgență pentru o perioadă de 90 de zile. Printre cei arestați s-au numărat și ziariști. O altă măsură care a produs îngrijorare la nivel internațional a fost închiderea …