Săptămâna Nașterii Profetului, sub semnul frăției

Kutlu Doğum Haftası sau, în traducere, Săptămâna Nașterii Profetului a reunit și anul acesta comunitatea musulmană din România în cadrul mai multor manifestări. După ce evenimentele dedicate Nașterii Profetului au debutat vineri, 27 aprilie, la București, sâmbătă, 28 aprilie, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, sala „Sergiu Celibidache” s-a dovedit neîncăpătoare pentru marcarea acestei sărbători. Evenimentul a fost organizat de către Muftiatul Cultului Musulman din România în colaborare cu Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța și Colegiul Național „Kemal Atatürk” din Medgidia.

Cum în fiecare an Săptămâna Nașterii Profetului stă sub semnul unei teme de dezbatere, anul acesta, tema frăției a fost cea care i-a reunit pe musulmani. Au vorbit pe marginea acestui subiect muftiul Iusuf Muurat, atașatul de cult religios din cadrul Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța Aytekin Akçin, consulul general Füsun Aramaz. Invitat special pentru manifestările de anul acesta dedicate Săptămânii Nașterii Profetului a fost Prof. Dr. Ibrahim Hilmi Karsli.

În deschiderea evenimentului, organizatorii au pregătit un film dedicat temei sub genericul căreia s-au desfășurat anul acesta, la nivel internațional, manifestările dedicate Săptămânii Nașterii Profetului, mesajul gravitând în jurul ideii de fraternitate între toți musulmanii din întreaga lume, indiferent de țara din care provin.

Evenimentul de la Constanța s-a încheiat cu un recital de cântece religioase. Manifestările vor continua zilele următoare la Galați și Brăila.

Astfel de evenimente dedicate Săptămânii Nașterii Profetului au loc în toate țările balcanile unde trăiesc comunități de musulmani și sunt organizate de către muftiate.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *