Președintele tătarilor, în vizită la Regele Mihai

Președintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România, Varol Amet, a participat joi, 27 octombrie, la decernarea titlului de cetățean de onoare al orașului Techirghiol Majestății Sale Regele Mihai. Liderul tătarilor a fost invitatul primarului Adrian Stan și al consilierului local Taner Curtacai, la acest eveniment deosebit de important care a avut loc în Capitală, la Palatul Elisabeta.

”Am primit această invitație cu mare plăcere și onoare, în același timp. Sunt bucuros să însoțesc delegația de la Techirghiol în vizita efectuată la Palatul Elisabeta și sunt și mai bucuros că pot fi alături de techirghioleni, printre ei fiind și foarte mulți membri ai comunității noastre, într-un moment atât de special. Decernarea titlului de cetățean de onoare al orașului Techirghiol Majestății Sale Regele Mihai conferă micului orășel cu valențe culturale din spațiul turcic o valoare aparte”, a declarat liderul tătarilor Varol Amet, care i-a și dăruit Majestății Sale un cadou din partea comunității pe care o reprezintă.

La ședința festivă de consiliu local care a avut loc anul acesta la Zilele Orașului Techirghiol, consilierii locali au aprobat proiectul propus de primarul Adrian Stan de a decerna titlul de ”cetățean de onoare” al orașului Regelui Mihai. Decernarea propriu – zisă a diplomei și distincției a avut loc joi, 27 octombrie, și s-a înscris în seria de manifestări desfășurate cu prilejul împlinirii de către Regele Mihai a vârstei de 90 de ani.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *