Moş Crăciun, în vizită la Comunitatea Elenă „Elpis”

De la spectacolul de Crăciun nu putea lipsi Ansamblul „Elpis”

Cu o săptămână înaintea Crăciunului, liderii Comunităţii Elene „Elpis” au organizat un spectacol de muzică şi dansuri tradiţionale greceşti, dar şi de colinde. Pe scena Teatrului „Elpis” au răsunat acordurile muzicii tradiţionale greceşti, în aplauzele spectatorilor care au umplut sala până la refuz.

În debutul spectacolului, Alexandra a interpretat în limba greacă binecunscuta melodie „Dari Dari” după care, copiii din cadrul Ansamblului „Elpis Junior” au răsfăţat publicul cu dansuri tradiționale și cu vechi colinde interpretate în limba greacă. A urmat Sofia Teodoru care i-a acompaniat la orgă pe colegii din ansamblu şi Cristian Mangoian care a interpretat două melodii de muzică uşoară grecească. Pentru a-i răsplăti pe micii artişti, Moş Crăciun şi-a făcut apariţia pe scenă şi le-a dăruit cadouri tuturor, arătându-se înțelegător chiar și atunci când cei mici, toropiți de emoții, au mai uitat versurile poeziilor pregătite.

Invitatul surpriză în spectacol a fost tânăra interpretă de muzică uşoară Andreea Olariu, câştigătoare a numeroase premii naţionale şi internaţionale precum concursul „Io Canto” din Italia. Andreea Olariu a interpretat melodii din repertoriul internaţional având ca temă Crăciunul, dar şi melodia„Ciao Amore, come stai” compusă de Marcel Dragomir care a cucerit în acest an, Trofeul Mamaia.

Finalul spectacolului a aparţinut ansamblului focloric „ Elpis”, care a dansat pe ritmurile muzicii greceşti purtând publicul  cu gândul spre îndepărtata Eladă. Nu au lipsit dansurile pe acordurile melodiei „Samiotisa” şi „Sirtakis”, binecunscute tuturor iubitorilor de muzică grecească.

Alături de preşedintele Comunităţii Elene „Elpis”, Antoniadis Eftimie, s-a aflat la spectacol şi ataşatul maritim al Republicii Elene la Constanţa, Dimitrios Kryoneritis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.