Eveniment cultural organizat la Bucureşti de evreii și turcii din România

pasaport turcescDuminică, 17 aprilie, ora 16.00 va avea loc la Bucureşti, la Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” un concert de pian susţinut de Renan Koen, o binecunoscută pianistă, compozitoare şi soprană de origine evreiască din Turcia. Concertul de pian va fi urmat de proiecţia filmului „Paşaport turcesc” al cărui scenariu are la bază povestea de viaţă a multor evrei salvaţi de la moarte în timpul Holocaustului de diplomaţii turci din diferite ţări europene care, prin oferirea de paşapoarte, le-au dat posibilitatea să se refugieze în Turcia. Filmul foloseşte documente istorice păstrate în arhive precum şi mărturiile unor evrei care au plecat în timpul celui de-al doilea Război Mondial spre Istanbul pentru fi în siguranţă. Filmul,  realizat în 2011, a fost regizat de Burak Arliel, scenariul fiind semnat de Deniz Yeşilgün şi Gökhan Zincir.

Evenimentul este organizat de Federația Comunităților Evreiești din România şi Uniunea Democrată Turcă din România împreună cu Ambasada Republicii Turcia la București şi Asociația Oamenilor de Afaceri Turci  (TIAD). Ideea organizării acestui eveniment aparţine deputaţilor Iusein Ibram şi Aurel Vainer care au considerat că filmul „Paşaport turcesc” trebuie vizionat şi de evreii din România fiind o mărturie vie a atrocităţilor suferite de evrei în perioada Holocaustului.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *