Premii pentru cele mai alese bucate prezentate la „Festivalul de artă culinară turcească” de la Tulcea (galerie foto)

Tulcea a găzduit cea de-a XII-a ediție a Festivalului de artă culinară turcească, organizat de Comisia de Femei a Uniunii Democrate Turce din România. Gospodine din 13 filiale ale UDTR au prezentat cele mai alese bucate tradiționale turcești, preparate după rețete străvechi, juriul având o misiune dificilă în a desemna câștigătoarele.

Uniunea Democrată Turcă din România a organizat sâmbătă, 30 septembrie 2017, la Tulcea, cea de-a XII-a ediție a Festivalului de artă culinară turcească.

Reprezentante de la 13 filiale ale UDTR (Constanţa, Tulcea, Galaţi, Mangalia, Cernavoda, Hârşova, Cobadin, Cumpăna, Tuzla, Techirghiol, Măcin, Babadag şi Fântâna Mare) au prezentat peste 100 de preparate culinare tradiționale turcești. Sarcina de a degusta din bucatele apetisante a revenit celor cinci membri ai juriului: Valeria Hogea (soţia Primarului municipiului Tulcea, Constantin Hogea), Özlem Sertel (soţia Consulului General al Republicii Turcia la Constanţa, Uygar Mustafa Sertel), Sevim Riglea -UDTR filiala Tulcea, Valeria Troşie (Cumpăna) şi Levent Accoium-Subprefect al Judeţului Constanţa. Aceștia au stabilit clasamentul concursului, astfel: la secţiunea „Mâncare tradiţională”, premiul I a fost câştigat de filiala UDTR Cumpăna, premiul II de Filiala Cernavoda, premiul III de filiala Constanţa şi menţiune de filiala Babadag. La secţiunea, „Patiserie”, pe primul loc s-a situat filiala Tulcea, pe locul II, filiala Fântâna Mare şi pe locul III, filiala Cobadin. A fost acordată o menţiune filialei Techirghiol. La secţiunea „Dulciuri” clasamentul a fost următorul: premiul I, filiala Măcin, premiul II, filiala Mangalia, premiul III, filiala Hârşova şi menţiune, filialele Tuzla şi Galaţi. Ansamblurile folclorice, „Fidanlar”, „Martılar”, „Kardelen”, „Tuna” şi solista Macbule Ismail au susţinut un program artistic de dansuri şi cântece din folclorul turcilor dobrogeni. La eveniment au participat: preşedintele UDTR, Fedbi Osman, secretarul general, prof. Ervin Ibraim, deputatul Iusein Ibram şi preşedinţi ai filialelor înscrise în concurs. Printre invitaţi s-au numărat Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Dumitru Mergeani, Subprefectul Judeţului Constanţa, Levent Accoium, Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Uygar Mustafa Sertel, Viceconsulul Yunus Emre Bakırcı, Ataşatul de Cult Islamic din cadrul Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa, Arif Cevlek, directorul Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” Constanţa, Ramazan Yilmaz, şi reprezentantul Biroului TIKA Bucureşti, Halil Ibrahim. Evenimentul a fost coordonat de preşedintele Comisiei de femei, Melec Amet şi de vicepreşedintele aceleiaşi comisii, Durie Accoium.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *