Membri ai UDTR, reprezentanţi ai României la simpozionul „Mihai Eminescu – Yunus Emre” de la Ankara

ankaraUniunea Democrată Turcă din România a participat în perioada 23-24 ianuarie la manifestările organizate de Ambasada României la Ankara cu prilejul „Zilei Culturii României”. În cadrul manifestărilor a fost programat simpozionul literar anual româno-turc „Mihai Eminescu – Yunus Emre” în cadrul căruia inspectorul de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale prof. Vildan Bormambet, vicepreşedintele comisiei de cultură din cadrul UDTR prof. Melek Osman şi prof. Emin Emel au prezentat comunicări ştiinţifice, având ca subiect viaţa şi opera poeţilor Mihai Eminescu şi Yunus Emre.

Ediţia din 2014 a simpozionului literar  „Mihai Eminescu – Yunus Emre” este o componentă a programului Ambasadei României de la Ankara de promovare a parteneriatului academic şi cultural cu Republica Turcia sub titulatura„ Confluenţe culturale româno – turce”. Simpozionul a fost dedicat cunoaşterii reciproce în Turcia şi România a operelor literare naţionale şi facilitării dialogului între mediile de creaţie literară şi cercetare filologică din cele două ţări. La eveniment au participat reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor din Turcia, ai principalelor universităţi din Ankara, ai instituţiilor şi fundaţiilor culturale, precum şi membri ai comunităţii române din capitala Turciei.

Cum vizita la Ankara a coincis cu Ziua Unirii Principatelor Române, Uniunea Democrată Turcă din România a expus peste 50 de cărţi tipărite în limbile română şi turcă, volume care la sfârşitul evenimentului au fost donate Facultăţii de Litere, secţiei de Limba Română din cadrul Universităţii din Ankara. Din delegaţia care a reprezentat România la Ankara a făcut parte şi decanul Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Ovidius”, conf.univ.dr. Mihaela Miron Fulea, dar şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.