Membri ai comunităților turcă și tătară, oaspeți la bordul unei nave aflate în premieră la Constanța

Ambasadorul Republicii Turcia la București, E.S. Füsün Aramaz, a organizat miercuri, 24 aprilie, o recepție la bordul corvetei naționale a Turciei TCG Büyükada, cu prilejul sosirii navei militare în Portul Constanța. Corveta, sosită în contextul unei vizite regionale de prezentare, s-a aflat, în premieră, în Portul Constanța până la data de 27 aprilie, timp în care ea a fost deschisă spre vizitare și publicului larg.

La recepția de bun-venit, au răspuns invitației Ambasadorului Republicii Turcia la București reprezentanți ai autorităților locale și ai forțelor navale române, dar și ai comunităților turcă și tătară din Constanța. De asemenea, la eveniment a participat și Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, E.S. Sulhi Turan.

Cu acest prilej, Ambasadorul Republicii Turcia la București, E.S. Füsün Aramaz, a transmis următorul mesaj: „Avem deosebita plăcere de a fi gazde pe fregata TCG Büyükada, cu prilejul vizitei acesteia într-unul dintre cele mai importante proturi de la Marea Neagră, Portul Constanța. Această vizită este un frumos exemplu de vecinătate și solidaritate în marea noastră comună. Fregata TCG Büyükada este a doua dintre corvetele naționale MILGEM. În cadrul proiectului MILGEM, Turcia a intrat în primele 10 țări din lume care își pot proiecta și construi propriile nave militare. Dotată cu o tehnologie modernă de vârf, această navă este, în întregime, opera inginerilor și ofițerilor turci și simbolizează poziția fermă a Forțelor Navale Turce, sufletul apărării naționale, în fața încercărilor contemporane și ale secolului XXI. Obiectivul stabilit de marele Atatürk, «Pace în țară, pace în lume», este principiul nostru de bază. Apărarea națională este alimentată de alianțele și solidaritatea noastră. Suveranitatea Republicii Turcia este una din garanțiile păcii și stabilității din regiune. Poziția noastră demnă și pacifistă la Marea Neagră este unul din stâlpii de susținere a unui viitor liber și stabil și pentru prietenii și aliații noștri”.

În cadrul recepției, a avut loc și o vizionare a navei de către oficialii români și turci.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.