Martin Luther King Jr, tradus în graiurile etnicilor dobrogeni (galerie foto)

Ziua în care s-au împlinit 50 de ani de la trecerea în neființă a renumitului activist american Martin Luther King Jr s-a transformat într-un maraton de voluntariat la nivel național. Inițiativa de a dedica anul acesta ziua de 4 aprilie activităților de voluntariat a aparținut Consiliilor Americane pentru Educație Internațională și Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București care au reușit să mobilizeze peste 200 de parteneri locali în cadrul proiectului intitulat 4/4PentruPrieteni.

Unul dintre evenimentele care au avut loc la nivelul județului Constanța în cadrul acestui proiect s-a intitulat „Voluntariat pentru multiculturalitate” și a fost organizat de publicația online „Interetnica” și Biblioteca Județeană „I.N. Roman”.

Activitatea a adus în prim plan comunitățile etnice din spațiul dobrogean, fiind gândită ca un factor de interacțiune atât între comunitățile etnice, cât și între etnici și populația majoritară. De asemenea, activitatea a avut ca scop conștientizarea importanței implicării necondiționate și dezinteresate a membrilor comunităților etnice în procesul de conservare și promovare a valorilor identitare. Au participat etnici armeni, evrei, greci, romi, ruși-lipoveni, tătari, turci și, bineînțeles, membri ai populației majoritare.

Activitatea „Voluntariat pentru multiculturalitate” s-a desfășurat pe două secțiuni. Prima dintre ele a fost dedicată unui tur multietnic în centrul vechi al Constanței, în deschiderea acestuia Aidun Curt – Mola, consilier superior al Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, vordind despre multiculturalitate și respect, valori care definesc viața laolaltă a atâtor comunități etnice, de sute de ani, pe meleagurile dobrogene. Au fost admirate și unele dintre ele vizitate obiective reprezentative pentru comunități etnice din Constanța, precum Moscheea „Carol I”, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova”, Sinagoga, Biserica Armeană „Sfânta Maria” și Biserica Greacă „Metamorphosis”. Ineditul turului a constat în faptul că la fiecare obiectiv rolul de ghid a revenit unui membru din comunitatea pe care o reprezenta din punct de vedere identitar, astfel că, la Moscheea „Carol I” rolul de ghid și mesager i-a revenit profesorului Metin Omer, comunitatea armeană a fost prezentată de Alice Semedichian Platon, în timp ce la biserică rolul de gazdă a fost preluat de preotul Oshakan Khachatryan, iar Mihnea Hagiu a vorbit despre greci și obiectivele grecești din zona veche a Constanței. Deoarece pe parcursul turului, din motive obiective, reprezentanți ai comunităților germane și evreiești nu au putut fi prezenți, rolul de ghid la Biserica Romano-Catolică și la Sinagogă a fost preluat de istoricul Lavinia Dumitrașcu.

Cea de-a doua parte a evenimentului „Voluntariat pentru multiculturalitate” s-a desfășurat la Biblioteca Județeană „I.N. Roman”, acolo unde a avut loc o expoziție tematică ce a aparținut gazdelor, în timp ce reprezentanții comunităților etnice au prezentat cărți și publicații reprezentative. Au vorbit despre literatură, despre scriitori reprezentativi ai comunităților și despre oportunitățile de promovare a limbii materne Alice Semedichian Platon (comunitatea armeană), Dan Bacalu (comunitatea evreiască), Mihnea Hagiu (comunitatea greacă), Ciprian Tudose (comunitatea rușilor-lipoveni), profesor Neriman Ibraim și Narcis Cidem Brăslașu (comunitatea tătară) și profesor Emel Emin (comunitatea turcă). Întâlnirea de la bibliotecă a fost deschisă de directorul instituției, Corina Apostoleanu, care a dorit să puncteze importanța strângerii legăturilor dintre comunitățile etnice și bibliotecă.

De asemenea, nu a lipsit nici de aici ineditul evenimentului acesta constând de această dată în traducerea câte unui citat aparținând lui Martin Luther King în limbile comunităților etnice participante.

Redăm, în continuare, citatele traduse:

„Dacă nu poţi zbura, fugi. Dacă nu poţi fugi, mergi. Dacă nu poţi merge, târăşte-te. Orice ai face, trebuie să mergi înainte.”  – Եթե չես կարող թռչել՝ վազիր։ Եթե չես կարող վազել՝ քայլիր։ Եթե չես կարող քայլել՝ սողա‘: Ինչ էլ անես, պետք է առաջ գնաս։ (limba armeană)

„Cel care acceptă în mod pasiv răul este tot atâta de implicat în el ca şi cel care-l săvârşeşte.” – Yamanlıqnı sessīz qabıl etkenler yamanlıqqa taraftar sayılırlar (limba tătară)

„Un om care nu are pentru ce muri, nu are pentru ce trăi.” – Iec manuș cai nai les anda soste te merel, mai les anada soste te trail” (limba rromani)

„Ca să-ţi faci duşmani nu trebuie să declari război, e suficient să spui ce gândeşti” – Για να κανεις τους εχθρους δεν χρειαζεται να κανεις πολεμο, αρχει να πεις τι σκεπτεσε (limba greacă)

„Vieţile noastre se încheie în ziua când rămânem tăcuţi în privinţa lucrurilor care contează.” – Yaşamımız, önem verdiğimiz olaylara karşı sessiz kaldığımız gün son bulmaya başlar (limba turcă)

„Întunericul nu poate fi alungat de întuneric. Numai lumina poate. Ura nu poate fi alungată de ură. Doar dragostea poate.” – Dunkelheit kann Dunkelheit nicht vertreiben. Nur Licht kann das. Hass kann Hass nicht vertreiben. Nur Liebe kann das” (limba germană)

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *