Începe Luna Ramazan. 29 de zile de post și rugăciune (Imsakiye)

Musulmani la rugaciune - Geamia HunkiarÎncepând de luni, 6 iunie, musulmanii din întreaga lume vor traversa cea mai importantă perioadă a Anului Islamic: Luna Ramazan. Timp de 29 de zile, credincioșii musulmani vor posti de la răsăritul până la apusul soarelui. Postul înseamnă abstinență totală de la mâncare, băutură, fumat, relații intime în intervalul amintit.

Postul specific Lunii Ramazan este unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului (ceilalți patru fiind: mărturisirea de credință, rugăciunea zilnică, pelerinajul la Mecca și dania rituală) și, așa cum se precizează și într-un comunicat de presă transmis de Muftiatul Cultului Musulman din România, postul este „un mijloc de purificare, un exercițiu de autocontrol și o dovadă de credință”. Conform religiei islamice, Postul Ramazanului este un act de pietate şi recunoştinţă faţă de Allah, Cel Care i-a revelat Profetului Muhammed (Pbuh) Cartea Sfântă, Coranul”, se mai arată în comunicat.

Imsakiye Constanta 2016

Sursa foto: Muftiatul Cultului Musulman din România

Specific acestei perioade sunt cinele tradiționale de iftar, pe care credincioșii musulmani le servesc, după apusul soarelui, împreună cu familia și prietenii. De asemenea, masa rituală de dinaintea zorilor, sahur, este luată în familie.

Un moment important în Luna Ramazan este Noaptea de Kadır (Kadır Gecesi – Noaptea Atotputernică), celebrată anul acesta în noaptea de 1 / 2 iulie. „În această noapte se consideră că Allah Atotputenicul i-a revelat Cartea Sfântă, Coranul – Profetului Muhammed(Pbuh). Tradiţia spune, de asemenea, că tot în această noapte rugăciunile sunt îndeplinite”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de Muftiatul Cultului Musulman din România.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.