Comunitatea evreiască din România a pierdut, la începutul lunii iulie, un membru important al comunităţii şi o mare personalitate a culturii române.
La 8 iulie 2013 a trecut în nefiinţă Ştefan Iureş (născut la data de 7 mai 1931, la Iaşi), poet, prozator, traducător şi eseist. În perioada 1942 – 1949 a urmat cursurile liceale, la „Cultura” şi „Mihai Viteazul”, după care, în perioada 1950 – 1951 a fost cursant al Şcolii de Literatură „M. Eminescu” din Bucureşti. În perioada 1951 – 1955 a urmat cursurile Facultăţii de Filologie (secţia limba şi literatura română) a Universităţii Bucureşti şi între 1969 – 1972 pe cele ale Facultăţii de Limbi Germanice (secţia limba şi literatura engleză) din cadrul aceleiaşi universităţi.
Debutul său în presă a avut loc în anul 1949, în „Scânteia tineretului”, cu poezia „Examene”, iar prima carte, intitulată „Cuvânt despre tinereţe”, a apărut în 1953. A publicat versuri, romane, reportaje, eseuri, a scris piese de teatru, dintre care trei au fost reprezentate, precum şi scenarii radiofonice, literatură pentru copii şi a făcut şi traduceri.
După absolvirea primei facultăţi, Ştefan Iureş a lucrat la „Scânteia tineretului”, unde, în calitate de „corespondent special”, este redactor la „Amfiteatru”, la „Viaţa Studenţească”, la „Contemporanul – Ideea europeană” şi la Casa Editorială Sapiens. Din 2002 a făcut parte din redacţia Editurii Hasefer, devenind apoi directorul ei.
Prin intermediul unui anunţ postat pe site-ul oficial al comunităţii, „Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România îşi exprimă profundul regret la decesul domnului Ştefan Iureş, membru important al comunităţii, o mare personalitate a culturii române, un prieten devotat multora dintre noi”.









