
Cu ocazia împlinirii a 88 de ani de la proclamarea Republicii Turcia, la Casa de Cultură „I.N. Roman” din Medgidia a avut loc vineri, 28 octombrie, un spectacol dedicat acestei sărbători. Protagoniştii momentelor literare şi artistice au fost elevi şi profesori din cadrul şcolilor din localitate, în timp ce organizatori au fost profesorii Colegiului Naţional „K. Atatürk”. La ceas aniversar, au fost prezenţi primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, Viceconsulul Republicii Turcia la Constanţa, Şebnem Atasoy, preşedintele filialei locale a UDTTMR, Erol Murad, directorii instituţiilor de învăţământ, copii şi părinţi. Evenimentul a început cu intonarea imnurilor celor două ţări, după care directorul adjunct al colegiului, Őzgür Kıvanç, a vorbit despre semnificaţia zilei de 29 octombrie, dar a transmis şi condoleanţe familiilor îndoliate şi prietenilor tuturor celor afectaţi de cutremur. Elevii colegiului împreună cu colegii lor din cadrul şcolilor din Medgidia au susţinut apoi un program literar – artistic pentru invitaţi.









