Cadre didactice din România, în vizită la instituții de învățământ din Turcia

            foto profesoriUniunea Democrată Turcă din România  a organizat în perioada  20-23 noiembrie un program educaţional în Republica Turcia la care au participat profesori de limba turcă din învăţământul gimnazial, cadre didactice ale Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi reprezentanţi ai Uniunii Democrate Turce din România.

Delegaţia, condusă de conf.univ. dr. Cristina Tamaş, Decan al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, a fost primită în data de 20 noiembrie de Mahmut Ak, Prorector al  Universităţii din Istanbul, şi de prof.dr. Mustafa Özkan, Decan al Facultăţii de Litere din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ. În centrul discuţiilor reprezentanţilor celor două universităţi din România şi Turcia s-au aflat oportunităţile de realizare a unor proiecte în parteneriat în cadrul programelor de tip ERASMUS. În cadrul întrevederii, Prof. Dr. Mustafa Özkan a lansat propunerea ca la catedra de Limba Română unde postul este în prezent vacant să fie numit un cadru didactic de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa,  pe o perioadă de minim un an.

Delegaţia de profesori a mai vizitat şi Colegiul „Okyanus” din Istanbul, instituţie de învăţământ privat în cadrul căreia funcţionează 10  şcoli cu clase primare şi gimnaziale. Conform declaraţiilor prof. Vildan Bormambet, inspector de specialitate în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, 4 dintre cele 10 şcoli ale colegiului se vor înfrăţi cu Şcolile Gimnaziale nr. 10 „Mihail Koiciu”, respectiv nr. 29  „Mihai Viteazul” din Constanţa, precum şi cu Colegiul „Kemal Atatürk” şi Şcoala Gimnazială nr. 1 din Medgidia.

Profesorii români au mai vizitat şi Universitatea „Marmara” din Istanbul unde au fost primiţi de un grup de profesori ai Facultăţii de Litere condus de Prof. Dr. Yusuf Kabapınar. Reprezentanţii celor două universităţii au convenit să colaboreze în viitor în cadrul  programelor de tip ERASMUS.

Din delegaţie au mai făcut parte: lector univ. dr. Emanuel Plopeanu-Decan al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius”, conf. univ dr. Veronica Nedelcu, responsabil ERASMUS, Vildan Bormambet, inspector de specialiate – MEN şi Serin Turkoglu, preşedintele comisiei de cultură a UDTR.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *