Bustul lui Ibrahim Themo, dezvelit la Medgidia, în prezența autorităților din orașul natal

bust ibrahim themoAsociația Liga Albanezilor din România și Primăria Municipiului Medgidia au organizat joi, 14 iulie, ceremonia de dezvelire a bustului medicului oftalmolog Ibrahim Themo, personalitate importantă a culturii municipiului Medgidia. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Municipiului Medgidia, la eveniment au fost prezenți primarul orașului Struga (Macedonia), Ziadin Sela, viceprimarul Aslan Istrefi, reprezentantul Culturii, Învățământului și Sportului din Struga, Xheni Hazredini, și nepotul lui Ibrahim Themo, profesor Remzi Pernaska. De asemenea, la eveniment au mai fost prezenți și deputatul Oana Manolescu, precum și subprefecții județului Constanța, Ersun Anefi și Levent Accoium, reprezentanți ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România, alături de gazda evenimentului, primarul Valentin Vrabie. Oaspeții au efectuat o vizită la Primăria Medgidia, după care au fost conduși la Casa de Cultură „I.N. Roman”, la mormântul lui Ibrahim Themo din Cimitirul Musulman din localitate și la casa în care a locuit vestitul medic oftalmolog.

bust ibrahim themo 2Bustul medicului Ibrahim Themo a fost realizat de sculptorul Dragoș Cătălin Munteanu.

Ibrahim Themo s-a născut în anul 1865, la Struga, în actuala Macedonie, din părinți albanezi musulmani. A absolvit printre primii Institutul Medico – Militar de la Istanbul, specialitatea Oftalmologie, devenind ulterior o somitate în acest domeniu. Ibrahim Themo a participat la fondarea Mișcării Junilor Turci, în 1889. În urma represaliilor autorităților centrale, Ibrahim Themo se refugiază, în 1895, în România, la Constanța. Aflat în România, aderă rapid la mișcarea patriotică albaneză, devine membru al Societății Drita și activează alături de patrioții albanezi din București. După o perioadă scurtă de practică medicală la Spitalul Colțea, se stabilește la Medgidia, într-o zonă predominant musulmană, devenind în același timp coordonatorul comitetului Junilor Turci din Dobrogea și Bulgaria”, se arată în articolul „Un mare reformator balcanic: medicul Ibrahim Themo”, semnat de Marius Dobrescu și publicat pe pagina de internet a Asociației „Liga Albanezilor din România”. „Anul 1920 înseamnă pentru Ibrahim Themo consacrarea în politica românească: este ales senator de Caliacra din partea Partidului Poporului-Averescu”, se mai arată în același articol care poate fi citit integral aici.

Ibrahim Themo a murit la data de 8 iunie 1945, la Medgidia.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *