După China, Universitatea „Andrei Șaguna” deschide seria parteneriatelor cu Rusia

Prof. Univ. Dr. Aurel Papari și Consulul General al Federației Ruse la Constanța, Mikhail Reva (centru), la deschiderea Clubului Academic Româno - Rus

„Joi, 1 martie, la Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa a avut loc inaugurarea oficială a Clubului Academic Româno-Rus. Cu această ocazie, Consulul general al Federaţiei Ruse la Constanţa, Mikhail Reva, a anunţat debutul parteneriatului între instituţia de învăţământ superior constănţeană şi Universitatea „Prietenia Popoarelor” din Moscova. Prima activitate a Clubului Academic este Cursul de Cultură şi Civilizaţie Rusă, la care s-au înscris numeroşi studenţi ai Universităţii „Andrei Şaguna”.

Consulul general le-a vorbit studenţilor despre contribuţia culturii şi civilizaţiei ruse la patrimoniul universal şi şi-a exprimat speranţa că absolvenţii cursului vor avea posibilitatea să se delecteze, după un studiu aprofundat, cu lectura în original a marilor clasici ai literaturii.

Cursul a fost început de lectorul universitar Elena Manea, de la Universitatea „Andrei Şaguna” şi va fi continuat de un profesor al universităţii din Moscova.

Parteneriatul dintre cele două universităţi include schimburi de studenţi şi cadre didactice, activităţi comune de cercetare, elaborarea şi traducerea de manuale şi cursuri, organizarea de conferinţe şi alte manifestări ştiinţifice şi culturale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții universității constănțene.

Este cunoscut faptul că instituția de învățământ nu este la primul demers de stabilire a unor contacte la nivel internațional. Universitatea „Andrei Șaguna” este, printre altele, inițiatorul și principalul fondator al filialei Constanța a Asociației Române de Prietenie cu Republica Populară Chineză, al cărui președinte este fostul rector al instituției, prof. univ. dr. Aurel Papari.

Așa cum reiese din prezentarea oficială a instituției, „universitatea a dezvoltat, de asemenea, relații de cooperare internațională cu instituții similare, în strânsă legătură cu necesitățile specifice zonei și face parte din Rețeaua Universităților de la Marea Neagră încă de la înființare, din anul 1998, alături de alte 81 de universități din Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, Rusia, Ucraina și România”.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.