Uygar Mustafa Sertel este, începând cu data de 1 februarie 2017, noul Consul General al Republicii Turcia la Constanța. Născut în anul 1974, diplomatul turc a absolvit Facultatea de Științe Economice și Administrative, Specializarea Relații Internaționale, din cadrul Universității Gazi din Ankara, urmând și un master în același domeniu. Începând din anul 1997 lucrează în Ministerul Afacerilor Externe din Turcia, unde a ocupat diferite funcții, atât la Ankara, cât și în cadrul reprezentanțelor diplomatice ale Turciei de la Beijing (2000 – 2002), Salzburg (2002 – 2005), Londra (2008 – 2011). Din 2013 până în momentul venirii la Constanța a fost prim-consilier în cadrul Ambasadei Turciei de la Stockholm. La mai bine de o lună de la preluarea postului de la Constanța, Consulul General Uygar Mustafa Sertel a vorbit, în cadrul unui interviu, despre primele impresii despre români și România și despre proiectele pe care le are aici.
Ați venit la Constanța, în calitate de consul general, în luna februarie, după o misiune diplomatică desfășurată în cadrul Ambasadei Turciei din Suedia. Care sunt primele impresii după contactul cu România, cu românii și cu cele două comunități istorice de pe aceste meleaguri, respectiv turcă și tătară?
Unul dintre cei mai importanți factori în formarea unei impresii pozitive despre România a fost căldura, atitudinea ospitalieră a prietenilor noștri români. Cred că această atitudine este motivul pentru care coetnicii noștri turci și tătari trăiesc aici de secole în pace și armonie cu poporul român.
În acest sens, conviețuirea în pace, toleranță și armonie a unor comunități diferite, fără a întâmpina nici o discriminare, altfel spus „modelul dobrogean de armonie” reprezintă un exemplu de succes.
Datorită atitudinii tolerante a Statului Român, atitudine apreciată de noi, coetnicii noștri turci și tătari au propriile organizații reprezentative, pot desfășura activități pentru păstrarea identității lor culturale și transmiterea ei către generațiile următoare.
Vorbiți-ne puțin despre comunitatea de turci din Suedia. Există o organizație care îi reprezintă oficial pe turcii de acolo, dacă da, care este aceasta și ce obiective are, dar și ce drepturi și obligații are în Suedia?
Cetățenii turci au început să plece în Suedia pentru a munci începând cu anul 1965. La început se gândeau să lucreze acolo cinci-zece ani și apoi să se întoarcă. Dar apoi i-au urmat familiile, copiii, astfel că s-au stabilit acolo.
În prezent în Suedia trăiește ce-a de-a treia generație de turci care au studiat acolo, care lucrează și contribuie la viața socială și mențin o strânsă legătură cu țara noastră. Comunitatea turcă din Suedia s-a organizat în asociații și federații care le reunesc. Nu există un sistem de reprezentare oficială precum cel din România. După cinci ani petrecuți în Suedia cetățenii noștri pot obține cetățenia suuedeză și după obținerea acesteia pot fi aleși deputați din partea diferitelor partide.
Există între ei și miniștri. Există și cetățeni de origine turcă în diferite funcții din administrația locală.
Pe lângă cele două comunități istorice existente pe meleagurile românești, aici trăiește, în prezent, și o comunitate mare de cetățeni turci, în special oameni de afaceri, stabiliți în România după anul 1990. Odată ajunși în România și deschizându-și afaceri, foarte mulți dintre ei aplică pentru obținerea cetățeniei române. Cum se vede din Turcia acest fenomen?
Principala noastră dorință este ca cetățenii turci stabiliți în străinătate să contribuie la viața socială, economică, politică și culturală a societății în care trăiesc, să respecte ordinea legală, să trăiască fericiți și în prosperitate. Legea turcă permite dubla cetățenie. Din acest motiv îi considerăm pe cetățenii turci care au obținut și cetățenia română, ca și pe coetnicii noștri de aici, punți de legătură care contribuie la dezvoltarea reațiilor bilaterale.
Care sunt domeniile pe care credeți că trebuie să se insiste în relația turco – română și ce proiecte aveți în acest sens pentru mandatul dvs din România?
Una din principalele noastre misiuni o reprezintă dezvoltarea contactelor economice, comerciale, culturale și sociale dintre țara noastră și localitățile din circumscripția Consulatului nostru. În special legăturile economice și comerciale au atins un nivel avansat. Pentru investitorii din țara noastră România este o țară importantă, cu investiții considerabile.
În acest domeniu există încă un mare potențial, pe care intenționăm să îl valorificăm eficient în perioada următoare. Considerăm că putem dezvolta și mai mult cooperarea și contactele în domeniul învățământului și în mediul academic. Intenționăm să continuăm, în colaborare cu autoritățile Române, cu Ambasada Republicii Turcia la București și cu TİKA, activitățile având ca scop păstrarea operelor care alcătuiesc moștenirea istorică și culturală a regiunii în care ne aflăm.
Ce rol are Constanța și implicit Dobrogea în consolidarea relațiilor dintre Turcia și România?
Constanța și Dobrogea în general este o regiune în care de secole s-au contopit diferite culturi. În acest sens, moștenirea istorică și culturală din zonă precum și comunitatea de coetnici care trăiește aici apropie România și Turcia din punct de vedere cultural și social. Mai mult, datorită apropierii sale geografice, Dobrogea contribuie la creșterea potențialului comercial și la dezvoltarea relațiilor noastre bilaterale.
Pe lângă cele patru curse săptămânale ale Liniilor Aeriene Turce (THY) între Constanța și Istanbul, legăturile rutiere și maritime sunt elemente care apropie țările noastre.
De curând, s-au înregistrat tensiuni în plan internațional (Germania, Olanda), pe fondul referendumului din 16 aprilie din Turcia. De ce credeți că s-a ajuns aici și cum se resimte procesul pregătirii referendumului în rândul turcilor din România?
Neplăcerile din anumite țări europene s-au datorat anumitor practici rămase în afara regulilor internaționale și normelor general acceptate. Statul nostru, ca orice alt stat, și-a exprimat opinia.
Procesul de pregătire a referendumului se desfășoară în mod normal. Pregătirile pentru ca toți cetățenii turci să voteze în cadrul referendumului în perioada 6-9 aprilie la Ambasada Republicii Turcia la București și la Consulatul nostru au fost finalizate.