Muzică, dansuri și lansări de carte la Festivalul Interetnic „Primăvara Comunitară” (galerie foto)

Uniunea Democrată Turcă din România a organizat sâmbătă, 1 aprilie, în Sala „Remus Opreanu”din incinta Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanţa, cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Interetnic „Primăvara Comunitară”. Evenimentul, care an de an se desfășoară cu prilejul sărbătorii de Nevruz, a reunit și anul acesta ansambluri care au reprezentat mai multe comunități etnice. Astfel, comunitatea turcă a fost reprezentată de ansamblurile „Delikanlılar”, „Fidanlar”, „Şirinler” și „Kardelen” (UDTR), muzica și dansurile tradiționale tătărești au fost promovate de membrii ansamblului „Canlar” (UDTTMR Cobadin), grecii din Constanța au fost prezenți la eveniment prin intermediul Ansamblului „Elpis” (Comunitatea Elenă „Elpis”). Nu au lipsit nici dansurile populare românești și cele aromâne, prezentate de Ansamblurile „Dobrogeanca” și  „Armânamea” ale Centrul Cultural Ovidiu, iar grupul „Malinki” de la Şcoala Gimnazială nr. 38 „Nicolae Tonitza” au fost mesagerii muzicii și dansurilor tradiționale ale rușilor-lipoveni. Au mai evoluat în fața publicului solistele Yasemin Biliktan din Galaţi şi Lorena Babaşcu din Constanţa, care au interpretat două melodii în limbile materne, turcă respectiv aromână.

În cadrul festivalului au avut loc și două lansări de carte. Este vorba despre lucrările „Literatura turcă populară”, semnată de prof. Emel Emin, şi „Rime Orientale”, a poetei Urfet Şachir.

„Literatura turcă populară” cuprinde atât texte din literatura turcă anonimă în formă poetică, dar şi în proză, cartea fiind un manual excelent pentru studenţii care studiază limba turcă, dar şi o sursă de informaţie pentru cei intersaţi de creaţiile literare populare turceşti. Volumul de poezii „Rime Orientale”, publicat în română și în turcă, este prima carte a poetei Urfet Șachir publicată de Uniunea Democrată Turcă din România.

În ceea ce le privește pe cele două scriitoare, trebuie menționat că, potrivit unui comunicat de presă transmis de UDTR, Emin Emel s-a născut în anul 1938 la Dobrici, Bulgaria. A absolvit Facultatea de Filologie, Specializarea Orientalistică la Universitatea „Kliment Ohridiski” din Sofia. Din 1967 trăieşte la Constanţa unde se remarcă mai întâi ca profesor de limba turcă, din 1991 ca lector universitar de literatura turcă la Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius”, dar mai ales, ca poetă şi traducătoare. Din anul 2000 este membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala „Dobrogea” care în anul 2016 i-a conferit premiul pentru poezie. Urfet Şachir s-a născut la Cobadin şi a urmat Facultatea de Drept din Bucureşti. A publicat pentru prima dată în 2012, în Revista de Cultură Universală „Nomen Artis” şi a participat la numeroase concursuri de poezie atât în ţară cât şi în străinătate.

Oaspeți de seamă

La cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Interetnic „Primavara Comunitară” au fost prezenți secretarul de stat al DRI, Aledin Amet, subprefectul Levent Accoium, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universității „Ovidius”, Conf. Univ. Dr. Emanuel Plopeanu, inspectorul de specialitate din cadrul Ministerului Educației Naționale, prof. Vildan Bormambet, inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prof. Icbal Anefi. Printre invitaţi s-au mai aflat și Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Uygar Mustafa Sertel, Consulul General al Republicii Populare Chineze la Constanţa, Liang Caide, Ataşatul Nikolai Belera din cadrul Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci „Dobrogea”, Zeki Uysal, precum și Președintele Comunității Elene „Elpis”, Anton Antoniadis, gazdele manifestării fiind reprezentanții UDTR, președintele Fedbi Osman, secretarul General Ervin Ibraim, deputatul Iusein Ibram, alături de coordonatoarele acțiunii, Serin Türkoğlu, preşedintele Comisiei de cultură din cadrul uniunii, şi Melek Osman, vicepreşedinte al aceleiași comisii.

(Sursa foto: Facebook UDTR)

 

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *