La Constanța se va inaugura primul monument armenesc

Pe faleza Cazinoului din Constanța se va regăsi, începând din această săptămână, și primul monument armenesc din cetatea Tomisului. Este o cruce de piatră, care în limba armeană poartă numele de „hacikar” și care a fost lucrat în ateliere din Armenia.

Inaugurarea monumentului va avea loc marți, 25 aprilie, începând cu ora 13,00, în prezența organizatorilor, respectiv Uniunea Armenilor din România – Filiala Constanța și Arhiepiscopia Bisericii Armene din România prin Biserica Armenească „Sfânta Maria” din Constanța, dar și a numeroși oaspeți, printre care se va afla și Ambasadorul Republicii Armene la București.

În Armenia, sunt peste 50.000 de astfel de monumente sculptate manual. Fiecare Hacikar are decorațiunile sale proprii și originale, istoria sa coborând în profunzimea veacurilor. Hacikarul constituie atât în formă, cât și în conținut, manifestarea cea mai concisă a spiritului armean. Având o țară abundând în stâncă, armeanul a reușit să insufle viață pietrei neînsuflețite, s-o transfigureze în simbol de frumusețe și închinare. Hacikarul – Crucea de piatră – conține credința fundametală a creștinătății, în esența ei, lucrarea de bine înfăptuită de Iisus Hristos. Principalul element al credinței este Crucea, amintind de crucificarea lui Hristos, îndemn către mântuire și făgăduitul paradis ceresc”, se arată într-un material realizat de Preotul Paroh Oshakan Khachatryan.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *