Armenii din România se pregătesc de festival. În perioada 7 – 9 august, la București va avea loc cea de-a treia ediție a Festivalului „Strada Armenească”. Potrivit unei postări de pe pagina personală de Facebook a deputatului Uniunii Armenilor din România, Varujan Pambuccian, „armenii vin cu duduk-ul de la Gurdjieff, cu jazz din Armenia și cu pianul lui Harry Tavitian, făcut să cânte de însuși Harry, cu vecinii din cartierul grecesc, cu muzica lor de buzuki și formidabilele lor dansuri, și cu vecinii din carierul evreiesc cu veselia exorbitantă a muzicii lor. Iar pentru că țiganii erau peste tot în cele trei cartiere, cu Mahala Rai Banda si, probabil, un spectacol de flamenco. Asta seara, pentru că diminețile vor vi dedicate copiilor cu mult teatru pentru copii și jocuri interactive. Strada și tot complexul armenesc din Bulevardul Carol I nr 43 (adică tot complexul din jurul Bisericii Armenești) va fi un loc al expozițiilor, atelierelor, muzeelor și artei culinare. Totul interactiv și colorat, așa cum v-am obișnuit, dragi bucureșteni, ca să stea pildă felului în care ne putem bucura împreună de un spectacol exuberant al muzicii, dansului și diversității”, strada fiind parte a cartierului armenesc.
Festivalul va avea loc și anul acesta de Vartavar sau Schimbarea la Față. Cu prilejul acestei sărbători religioase, armenii au obiceiul de a se stropi reciproc cu apă, ca antidot pentru secetă, și dau drumu porumbeilor să zboare. „Așa cum v-am obișniut, în August, de Vartavar, Strada Armenească devine cel mai populat loc din oraș”, mai spune deputatul armenilor pe pagina sa personală de Facebook.