«Turcia este o țară care și-a însușit principiul „Pace în țară, pace în lume”»

Membri ai comunităților turcă și tătară din Constanța, oameni de afaceri turci și invitați din rândul autorităților locale au răspuns invitației Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța de a participa luni, 28 octombrie, la recepția organizată cu prilejul împlinirii a 96 de ani de la proclamarea Turciei moderne.

În deschiderea evenimentului, directorul adjunct al Colegiului Național „Kemal Ataturk” din Medgidia, Muhamet Bülül, a transmis mesajul președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.

A urmat apoi mesajul transmis de consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Sulhi Turan, care a pus accent, în discursul său, atât pe semnificația zilei de 29 octombrie și implicit pe principiile făuritorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk, cât și pe relațiile româno-turce și evoluția lor în timp, iar prefectul județului Constanța, Dumitru Jeacă, a încheiat seria mesajelor transmise cu acest prilej.

Redăm în continuare mesajul Consulului General al Republicii Turcia la Constanța, E.S. Sulhi Turan:

„Odată cu proclamarea Republicii Turcia la 29 octombrie 1923, poporul turc și-a câștigat suveranitatea, iar toți cetățenii noștri și minoritățile stipulate în Tratatul de la Lausanne au dobândit drepturi și liberatăți egale.

Cu această ocazie îi amintim cu respect și ne plecăm cu stimă în fața memoriei fondatorului Republicii Turcia Gazi-ul Mustafa Kemal Atatürk și a tovarășilor săi de arme, precum și a tuturor celor care și-au dat viața în Lupta pentru Eliberare Națională.

Așa cum ne-a indicat și fondatorul Republicii noastre, Turcia, își continuă dezvoltarea pentru a atinge cel mai înalt nivel de civilizație în toate domeniile.

Turcia este o țară care și-a însușit principiul „Pace în țară, pace în lume”. Apărarea păcii și securității și dezvoltarea continuă sunt obiectivele principale ale Turciei. Mai mult, politica externă a Turciei pune accent pe abordarea umanitară și pe întrajutorare.

Relațiile dintre Turcia și România sunt relații de prietenie. Turcia și partenerul său strategic, România, împărtășesc o istorie și o cultură comune. Relațiile dintre țările noastre se dezvoltă prin vizite reciproce și activități desfășurate atât în Turcia cât și în România.

În primul an al mandatului meu aici am avut relații bune cu autoritățile române din zona de competență a Consulatului nostru. Am participat la diferite activități alături de primari și reprezentanții oficiali din zonă. Pe lângă Constanța, am vizitat Brăila și Tulcea. M-am întâlnit cu președintele Consiliului Județean Brăila, cu prefectul județului Brăila și cu Primarul Municipiului Brăila. Am avut o colaborare deosebită atât cu prefectul județului Constanța și cu Primarul Municipiului Constanța cât și cu subprefectul de origine turcă al județului Constanța.  

Relațiile noastre nu se limitează doar la relațiile oficiale dintre cele două state. Relațiile istorice dintre popoarele noastre au continuat să se dezvolte. Între Constanța și Turcia există strânse relații în domeniul social, cultural, comercial și uman. Cetățenii români, cetățenii turci stabiliți aici și comunitatea turcă existentă aici de secole au avut o contribuție importantă la dezvoltarea relațiilor dintre țările noastre.

Faptul că membrii comunității turco-tătare trăiesc în pace și armonie împreună cu celelalte minorități împreună cu populația majoritară este pentru noi un motiv de satisfacție. Unii membri ai comunității ocupă funcții importante în instituțiile românești, fapt care ne bucură foarte mult.

Participăm cu plăcere alături de coetnicii noștri la sărbătorile religioase și la diferitele activități organizate atât în Turcia cât și în România și le împărtășim sentimentele. Comunitatea turco-tătară trebuie să își continue existența în România în unitate și solidaritate, ca o comunitate activă și respectată în rândul societății românești.

Doresc să exprim încă o dată satisfacția noastră privind politica tolerantă a autorităților române față de comunitatea turco-tătară, față de drepturile de care se bucură această comunitate și să mulțumesc oficialilor români pentru prezența constantă alături de noi la diferite activități.

Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța dorește dezvoltarea relațiilor de cooperare cu autoritățile române. În același context, vom continua să fim alături de concetățenii și coetnicii noștri din România și să îi sprijinim, în măsura posibilităților, în toate inițiativele lor.

Cu aceste gânduri adresez sincere felicitări Republicii Turcia la cea de-a 96-a sa aniversare, vă urez încă o dată bun venit și vă salut cu deosebită stimă.”

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.