Sâmbătă, 19 mai, se dă startul manifestărilor prilejuite de marcarea Zilei Tineretului și Sportului în Turcia, sărbătoare dedicată omagierii fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk. Evenimentele, programate a se desfășura, la Constanța, până duminică, 27 mai, sunt organizate de Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România, Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – Dobrogea (TIAD).
În program se regăsesc manifestări pentru toate gusturile, de la competiții sportive la manifestări culturale, de la simpozioane la toplantî și expoziții culinare.
Sporturi pentru toți
Prima manifestare care deschide și seria evenimentelor este tradiționalul Cros al tineretului, ajuns anul acesta la a VIII-a ediție și organizat și de această dată de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România în colaborare cu Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța. Stratul se va da sâmbătă, 19 mai, la ora 10, din fața Prefecturii Constanța, punctul se sosire fiind Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța. În seria competițiilor sportive programate a avea loc în intervalul 19 – 27 mai se mai înscriu și luptele tătărești (kureș) care vor avea loc la Murfatlar (sâmbătă, 19 mai), Cobadin (duminică, 20 mai, ora 12,00), Constanța (sâmbătă, 26 mai, ora 16,00, la Pavilionul Expozițional) și Medgidia (duminică, 27 mai), toate acestea fiind organizate de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România. Organizatorii nu i-au neglijat nici pe iubitorii altor sporturi, astfel că ei au pregătit și un turneu de fotbal, programat a avea loc joi, 24 mai, începând cu orele 9,00, la Hotel Dorna din Mamaia, iar de la orele 15,00, în aceeași zi de joi, 24 mai, la Lake View, vor avea loc întreceri de tenis de masă, biliard, bowling, iar vineri, 25 mai, sunt programate concursurile de table și remi, de data aceasta manifestările fiind organizate de Uniunea Democrată Turcă din România. Pentru fiecare competiție, organizatorii au anunțat limitarea numărului de competitori la 50. În ceea ce privește turneul de fotbal, acolo vor fi înscrise în competiție opt echipe, printre participanți numărându-se atât echipele aparținând UDTR, UDTTMR și Comunității Rușilor Lipoveni din România, cât și elevi ai Liceului Internațional de informatică și studenți turci care învață la Universitatea „Ovidius”.
„Lucruri mărunte”, dar prețioase, la Constanța
Iubitorii de cultură vor avea și ei ocazia să se bucure din plin de o serie de manifestări organizate în intervalul 19 – 27 mai. Primul eveniment de acest gen va avea loc vineri, 25 mai, începând cu orele 11,00, la sediul Asociației Oamenilor de Afaceri Turci Dobrogea (TIAD) și constă într-un simpozion intitulat „Atatürk și tineretul”, la care vor lua cuvântul lector univ. dr. Emanuel Plopeanu și redactorii „Radio T” Nida Ablez și Derya Amet. Manifestarea este orgaizată de TIAD și Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța.
Sâmbătă, 26 mai, începând cu orele 12,00, la Pavilionul Expozițional, va avea loc spectacolul grupurilor folclorice ale UDTR, UDTTMR și Colegiului Național „Kemal Atatürk” din Medgidia, iar duminică, 27 mai, la Muzeul de Artă din Constanța sunt programate două evenimente culturale de înaltă ținută: lansarea volumului „Influențe ale muzicii tradiționale orientale – turcești în muzica europeană”, autor Nejla Ionescu, începând cu orele 17,00. Lansarea va fi urmată și de un recital de pian, iar de la 17,30, în același loc, Muzeul de Artă Constanța, este programat vernisajul expoziției de pictură și ceramică „Lucruri mărunte”. Așa cum a precizat viceconsulul Republicii Turcia la Constanța, Șebnem Manav, vor fi expuse aproximativ 400 de lucrări, atât ale unor artiști consacrați, cât și ale altora tineri. De asemenea, vor expune alături de artiști turci și artiști români. Expoziția, organizată de Ministerul Afacerilor Externe din Turcia prin Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, va fi deschisă până pe data de 7 iunie. Toate lucrările expuse sunt de mici dimensiuni, ceea ce dă și titlul expoziției. Expoziția a mai fost vernisată atât în Turcia, cât și la Paris. Diplomatul turc a precizat că manifestările organizate cu prilejul zilei de 19 mai, ziua omagierii lui Atatük, au ca scop reunirea tinerilor și promoarea propriilor valori.
Artă culinară și obiecte tradiționale
Componenta tradițională este și ea prezentă în programul manifestărilor din intervalul 19 – 27 mai, de la Constanța. Responsabil de această parte a programului este Uniunea Democrată Turcă din România care va organiza vineri, 25 mai, la sediul UDTR, un concurs de artă culinară care va alinia la start tineri turci, tătari și ruși-lipoveni care vor intra în competiție cu mâncăruri tradiționale, specifice fiecărei etnii. Așa cum a precizat și Melek Osman, vicepreședinte al Comisiei de Cultură din cadrul UDTR, uniunea va da, așa cum obișnuiește de ani buni, și tradiționalul caracter interetnic acestor manifestări. Seria manifestărilor dedicate promovării culturii va fi completată sâmbătă, 26 mai, de un târg cu obiecte tradiționale și produse culinare turcești și tătărești, manifestare programată, de asemenea, la Pavilionul Expozițional, începând cu orele 11,00.
Vineri, 25 mai, începând cu orele 22, la Club Oxford, va avea loc un tradițional toplantî, o seară dedicată tinerilor.
Semnificația zilei de 19 Mai
Ziua de 19 mai a fost declarată Sărbătoarea Tineretului şi Sportului în Turcia, de Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne. La 19 mai 1919, Atatürk a cucerit oraşul Samsun şi a dedicat victoria tinerilor. 19 Mai este data la care marele lider Atatürk a păşit la Samsun şi a aprins făclia luptei de eliberare națională. Începând din 1981, 19 mai este și Ziua cinstirii primului președinte al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk.