Turcia, adepta politicii „zero probleme cu vecinii”

Ministrul de Externe Ahmet Davutoglu și soția sa, în timpul vizitei la Medgidia

Recentele declaraţii făcute de vicepremierul turc Beşir Atalay referitoare la îngheţarea relaţiilor cu Uniunea Europeană dacă Cipru va prelua preşedinţia acesteia, precum şi cele ale ministrului de externe Ahmet Davutoğlu, potrivit cărora „Turcia nu are nevoie de intermediar pentru a media cu Israelul”, aduc republica întemeiată de Mustafa Kemal Atatürk în prim planul politicii externe.

Aflat în România la sfârşitul lunii august, ministrul turc de externe declara că politica externă a Turciei se bazează pe principiul „zero probleme cu vecinii” şi pe „stabilirea echilibrului între libertate şi securitate”. „Stabilitatea internă a unei ţări depinde de echilibrul dintre securitate şi libertate. Dacă sacrificăm libertatea în favoarea securităţii se ajunge la un regim totalitar. Şi din contră dacă sacrificăm securitatea în favoarea libertăţii ajungem la anarhie. Democraţia este cel mai bun item politic pentru că reface acest echilibru”, a punctat oficialul turc, în cadrul unor declaraţii de presă făcute cu ocazia vizitei în România.

Turcia s-a implicat activ şi în recentele evenimente din Orientul Mijlociu, ministrul de externe Davutoğlu fiind printre primii actori de pe scena politică a lumii care a declarat public că sprijină instaurarea democraţiei în Libia. Mai mult decât atât vicepremierul Ali Babacan a reprezentat Turcia la reuniunea Grupului celor opt (G8), reuniune care a avut ca scop sprijinirea procesului de tranziţie în ţările în care s-a declanşat Primăvara Arabă. Referitor la acestea, oficialii turci au declarat că Turcia nu le va acorda sprijin economic, ci numai unul politic.Fin cunoscător al politicilor din Orientul Mijlociu, desfăşurându-şi ani buni activitatea diplomatică în zonă, actualul ambasador al Republicii Turcia în România, Ömür Şölendil, declara într-un interviu acordat revistei Hakses: „Zona Orientului Mijlociu este una dintre cele mai importante din lume atât ca poziţie geostrategică, cât şi prin bogăţia zăcămintelor. Totodată această zonă a fost leagănul diverselor civilizaţii adăpostind o cultură şi  o istorie veche. […] Noi încercăm să ne adaptăm relaţiilor cu întreaga lume, încercăm să impunem un mediu favorabil păcii. Acesta este fundamentul politicii noastre, dar necesităţile poporului sunt altele şi de asta nu avem nicio îndoială”. Diplomatul turc a vorbit şi despre conflictele din Libia, manifestându-şi totodată regretul pentru situaşia de acolo. „Noi nu dorim vărsare de sânge, dar atâta timp cât dorinţele poporului nu sunt satisfăcute la timp şi îndeajuns, din păcate acesta este rezultatul. Sperăm ca în viitorul apropiat, conflictele să ia sfârşit, să existe un loc al păcii deoarece potenţialul acestei zone este unul mare şi sperăm ca el să fie folosit pentru necesităţile poporului”, a declarat ambasadorul statului turc la Bucureşti.

În ceea ce priveşte România declaraţiile oficialilor turci sunt tranşante. Ministrul Davutoğlu a afirmat că „România este pentru Turcia atât un vecin, cât şi un prieten, dar şi un partener economic important. Relaţiile în plan politic, economic şi cultural între România şi Turcia sunt foarte bune şi consider că viitorul lor este unul strălucit”.

În acest context, Turcia îşi adjudecă în acest moment rolul de artizan al politicii externe din zona Balcanilor şi actor principal pe scena politică din Orientul Mijlociu.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.