Germanii din Constanța s-au reunit în cadrul unei mese rotunde pentru a cinsti memoria înaintașilor lor, la împlinirea a 70 de ani de la deportarea în fosta URSS. Evenimentul a avut loc la începutul săptămânii și a fost organizat de Forumul Democrat al Germanilor din România, filiala Constanța.
Deși numărul germanilor din Constanța deportați în urmă cu 70 de ani în fosta Uniune Sovietică a fost de ordinul zecilor, comparativ cu cei aproximativ 80.000 din toată țara, durerea celor rămași acasă a fost la fel de mare. Tragicele evenimente și-au pus amprenta atât pe cei duși cu forța la muncă la mii de kilometri distanță de casă, cât și pe cei rămași acasă. Copiii de odinioară sunt astăzi sunt oameni maturi, cu nepoți la rândul lor, și lăcrimează încă atunci când cineva vorbește despre deportare. Le vine în minte instantaneu tabloul cu tatăl care, pe când ea, doamna în vârstă de astăzi, avea numai cinci ani, s-a aplecat într-o seară deasupra patului, a sărutat-o pe frunte și a plecat. „A fost ultima dată când l-am văzut”, își amintește femeia.
Un altul, bunic acum, care își dorește din toată inima ca nepoatele sale să-i cunoască originile germane de care este mândru, le spune cu durere în suflet că marcat de anii petrecuți în fosta Uniune Sovietică, la întparcere, tatăl său nu a vrut nicicum să își învețe copiii limba germană. O altă membră a comunității abia reușește să își ducă ideea la bun sfârșit, printre suspine… plânsul o doboară, îi înăbușă vocea și se pierde de multe ori în detalii, atâta cât să își mai revină puțin, să își poată relua din nou povestea cum mama ascundea mâncarea pentru a avea ce să le dea copiilor să mănânce, iar pe tatăl său l-au luat din spatele casei, ca pe un criminal, cu armele îndreptate spre el. Ideea în jurul căreia ea își construiește discursul este aceea că „ai noștri (n.r. germanii) nu făceau politică”. „De sărbători, atunci când mai mulți membri ai familiei se reuneau și petreceam, ei toți cântau în germană în casă, iar eu, copil fiind, aveam datoria de a ține de șase, iar atunci când cineva se apropia pe stradă de casa noastră le bateam în geam să nu mai cânte așa tare”, povestește cu tristețe un alt membru al comunității care are rădăcini jumătate germane și jumătate aromâne.
Așadar, poveștile triste nu mai contenesc… Fiecare are ceva pe cât de nou, pe atât de tragic de povestit. Fiecare își dorește să se revanșeze cumva în fața lumii, a istoriei și a Celui de Sus, măcar prin simpla pomenire a bunicilor și părinților lor.
Dr. Virgil Coman, Șeful Direcției Județene a Arhivelor Statului Constanța, a prezentat cifele și situația oficială a germanilor deportați din Dobrogea, în timp ce președinta Forumului Democrat German din România, filiala Constanța, Anemaria Czernak, a propus realizarea unui film documentar care să permită și celor mai tineri membri ai comunității să își cunoască trecutul adevărat! De asemenea, a existat și propunerea ca toate aceste povestiri de care încă își mai aduc aminte urmașii celor dispăruți în acea perioadă, să fie puse pe hârtie și să fie reunite sub forma unui volum.
