Preotul protoiereu Avedis Mandalian a împlinit 25 de ani de activitate la Constanța
În a doua duminică din octombrie e sărbătoare la armeni. E Sărbătoarea Sacrificiului sau Madaghul. Despre semnificaţia acestei zile am vorbit cu Părintele Protoiereu Avedis Mandalian, care, cu daru-i inconfundabil de povestitor ne-a purtat cu gândul şi cu vorba prin multe alte colţuri ale memoriei sufletului şi prin ungherele neştiute poate, ale unei comunităţi pe cât de restrânsă pe atât de bogată cultural şi afectiv.
Care este semnificaţia religioasă a Sărbătorii Sacrificiului?
Madaghul sau Sărbătoarea Sacrificiului este un obicei foarte vechi armenesc, preluat din perioada precreştină, din vremea când lumea făcea sacrificii la temple. Din animalele sacrificate se împărţea săracilor, dar şi slujitorilor templului. Sfântul Grigorie Luminătorul, primul nostru Patriarh, a adoptat acest obicei în anul 301. Trecerea de la perioada păgână la Creştinism nu a fost chiar aşa de simplă pentru atragerea lumii şi pentru ca primii preoţi creştini să poată să trăiască s-a adopat acest obicei. Mai întâi se sfinţeste sarea, sarea pământului cu care se găteşte. Apoi animalul sacrificat, de regulă berbec,vită sau pasăre, se prepară şi apoi se împarte. Preparatele se gătesc prin fierbere, iar ce se pregăteşte se oferă tuturor, de obicei săracilor. În diaspora, puţine comunităţi de armeni au mai păstrat acest obicei. În Constanţa obiceiul se păstrează cu sfinţenie de zeci şi zeci de ani. Înainte de război se sacrificau animalele în curtea bisericii. Acum cumpărăm carnea. Tradiţia pe care am păstrat-o e că mâncarea se prepară de câţiva membri ai comunităţii. A doua zi la slujbă se sfinţeşte şi se împart pachetele, de regulă cam 300. E un obicei care a rămas şi este cunoscut de toţi constănţenii. Ce a rămas după ce am împărţit după slujbă am dus la azilul de bătrâni. E un lucru bun deoarece sunt mulţi vârstnici,oameni nevoiaşi, care ţin regim. Bătrânii s-au bucurat foarte mult.
Este vreun secret care stă la baza preparării mâncării specifice acestei sărbători?
Din zeama care rămane de la fierberea cărnii se face pilaf. Pe vremuri se făcea şi din bulgur când era de calitate, acum se face din orez. Pregătirea pilafului în cantităţi mari necesită timp, nu e lesne de făcut. Am pregătit peste 300 de pachete ce conţineau lipii şi pilaf cu carne. Ca unr itual nscris parcă, de 25 de ani de când sunt preot aici, doar anul trecut a plouat în sâmbăta pregătirilor. De obicei ploile încep după ce se termină slujba. Ne obişnuisem ca duminica după slujbă să înceapă ploile. Sărbătoarea are loc în a doua duminică a lunii octombrie şi nu e legată de hramul bisericii care e de Sfânta Maria.
Fiecare din membrii comunităţii contribuie în funcţie de posibilităţi cu bani sau cu alimente. Anul acesta s-a simţit sincer criza. Uniunea Armenilor a organizat o masă festivă după slujba de la biserică. Am avut participanţi din Bucureşti, Piteşti,Tulcea, Galaţi şi Brăila.Biserica a fost arhiplină, dar e dureros că trebuie să fie sărbătoare pentru ca biserica să fie plină.
Slujiţi pentru armenii din Constanţa de 25 de ani. Privind retrospectiv ce s-a schimbat în relaţia cu membrii comunităţii de la început până în prezent?
În septembrie am împlinit 25 de ani de când slujesc la Constanţa Am venit de la Brăila. 25 de ani într-o comunitate înseamnă mult. Inima mi-a rămas însă la Brăila, un oraş superb. Ieri (n.r. duminică, 9 octombrie) la slujbă vedeam copilaşi pe care i-am botezat, la unii le-am cununat şi părinţii. E cea mai mare satisfacţie pe care poţi să o ai. Te simţi între ei ca într-o familie, nu e o simplă relaţie între preot şi enoriaşi, este o relaţie specială. Acum Ne simţim mult mai bine unii cu alţii, ne cunoaştem mult mai bine. Casa fiecăruia e casa mea, biserica e casa lor. Când ne bucurăm ne bucurăm cu toţii, când ne întristăm ne întristăm împreună. Satisfacţia mea e că aceasta biserică arată aşa, nu cum am preluat-o. Faptul că am am reuşit să coaguleaz comunitatea, să atrag tinerii este o altă satisfacţie.
În anii 90, am format corul bisericii, cu orga, cu dirijor. Nimeni nu a fost retribuit pentru asta. Îşi amintesc şi acum după 20 de ani cu plăcere cum participam la festivaluri interetnice. Duminica, după slujbă, stăm şi depănăm amintiri. Nu de puţine ori tinerii mă roagă să le mai povestesc câte ceva, şi nu pentru că ar uita, ci pentru că le place să asculte poveştile dint recut, iar eu mă bucur că ei au ce să transmită mai departe.
În perioada de început şi eu eram mult mai tânăr, oamenii de aici erau obişnuiţi cu alţi preoţi care veneau, stăteau doi trei ani şi plecau, ceea ce este foarte neplăcut pentru viaţa unei comunităţi. A fost perioadă de început foarte dificilă, apoi ne-am cunoscut, au văzut că se poate şi mă refer în primul rând la refacerea bisericii… Stai 25 de ani cu cineva, se netezesc şi asperităţile, te înţelegi, îi înţelegi din priviri, intervine şi partea aceea de tact, gânduri bune şi frumoase. În viaţă dacă ştii să ceri de la om atât cât poate să-ţi dea o să fii şi tu mulţiumit şi el mulţumit. Îţi vezi copiii botezaţi de tine, cununaţi de tine, alături de tine, arătându-ţi respectul pentru omul care eşti te face să uiţi tot ce a fost neplăcut şi să mergi mai departe.
Dacă ar interveni o schimbare şi ar trebui să plecaţi în altă parte, aţi lua-o de la capăt?
Sigur. Oriunde merg trebuie să mi fac datoria. E ceva de făcut oricunde. Important e să ai cu ce, cu cine. Nu învinuiesc pe nimeni, pe ai mei i-am simţit întotdeauna aproape, dar le ştiu posibilităţile legate şi de partea materială şi de partea fizică. Nu-i învinuiesc că nu s-au implicat atât cât mi-aş fi dorit eu, îmi pare rău pentru ei că nu s-au implicat pe cât şi-ar fi dorit ei. Dar oriunde se găseşte ceva de făcut, oriunde se găseşte un punct de sprijin. Dacă ai punctul de sprijin întorci universul, scoţi globul pământesc de pe orbită. Doar să vrei… Numai cine nu vrea nu face şi cine nu face nu greşeşte, dar cine nu încearcă nu reuşeşte. Trebuie să faci primul pas şi Dumnezeu te ajută.Trebuie să porneşti la drum, să demonstrezi că ai credinţă.
Conform registrelor parohiale, comunitatea armeană din Constanţa numără în prezent 180 de persoane, dintre care în jur de 40 sunt trecuţi de 80 de ani, iar media de vârstă este de 60 de ani.
