Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Adrian Zuckerman, a fost prezent la sfârșitul săptămânii trecute la malul Mării Negre, unde a luat parte la un eveniment multicultural organizat de Consiliul European al Ligii Navale a Statelor Unite, a participat la ceremonia de schimbare a comenzii la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu, a avut o întâlnire cu Muftiul Cultului Musulman din România și a efectuat și o vizită la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Diplomatul a trecut, așadar, în revistă, pe parcursul a trei zile, câteva „obiective strategice” din Dobrogea, prilej cu care a marcat și o premieră: E.S. Adrian Zuckerman se poate lăuda de acum că este primul diplomat american care a onorat nu doar declarativ, ci chiar prin însăși prezența sa o activitate dedicată multiculturalismului și modelului de conviețuire interetnică din Dobrogea.
Cu un discurs complex și complet, construit voit și conștient pentru un public eterogen, ale cărui elemente identitare sunt dintre cele mai variate, ambasadorul SUA la București a transmis vineri, 31 iulie, la Eforie Nord, un mesaj focusat pe securitatea la Marea Neagră și pe flancul de sud-est al Europei și pe angajamente militare, sociale și economice asumate tranșant. În fața unui auditoriu format în cea mai mare parte din reprezentanți ai comunităților etnice din Dobrogea, diplomatul a lăudat cu precădere spiritul multietnic al Dobrogei, a încurajat comunitățile etnice să se mențină în limitele acelorași repere multiculturale, le-a mulțumit pentru că alături de populația majoritară au dat dovadă de deschidere și prietenie necondiționată față de militarii americani prezenți la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu. Diplomatul american a readus în atenția celor prezenți suplimentarea numărului de militari americani în baza de la Mihail Kogălniceanu și a reiterat în acest context angajamentul SUA „pentru pace, securitate și prosperitate în regiune și nu numai”. De departe cel mai penetrant mesaj a fost: „România nu ar trebui să se îngrijoreze niciodată de integritatea și securitatea granițelor sale”.
De remarcat a fost faptul că în cadrul evenimentului organizat de Consiliul European al Ligii Navale a Statelor Unite au luat cuvântul și reprezentanți ai comunităților etnice participante. Deși la unison aceștia au vorbit în termeni apreciativi despre statutul și avantajele de care beneficiază în România, discursurile unora dintre vorbitori au adus cu ele un bagaj emoțional construit pe traume istorice revenite în memoria colectivă în urma unor reconfigurări abuzive ale unor hotare din zona Mării Negre. Un discurs tranșant a avut în acest sens, președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, care, citându-l pe antevorbitorul său, reprezentantul comunității rușilor – lipoveni, care a apreciat că odată ce cunoști o comunitate, cunoști și țara de origine, nu s-a sfiit să întrebe retoric auditoriul: „atunci când vă uitați la tătari, ce țară vedeți? Crimeea? Un petec de pământ pe care l-am avut și ni l-au luat rușii acum 6 ani?”. De altfel, președintele UDTTMR l-a asigurat pe oaspetele american de toată susținerea și sprijinul comunității tătare și musulmane pentru militarii de la Baza Mihail Kogălniceanu, apreciind public că prezența acestora în Dobrogea conferă comunității pe care o reprezintă acel sentiment de integritate și siguranța că nu vor avea soarta fraților din Crimeea.
Au mai participat la evenimentul intitulat „Dobrogea – model european de conviețuire etnică” și reprezentanții comunităților de greci, evrei, armeni, albanezi. De altfel, manifestarea s-a încheiat cu un program artistic susținut de ansamblurile de dansuri tradiționale ale rușilor-lipoveni și grecilor din Constanța.
Ziua de sâmbătă a fost dedicată vizitei la Baza militară de la Mihail Kogălniceanu. „Ambasadorul Adrian Zuckerman și-a luat azi (n.n. sâmbătă) rămas bun de la colonelul Larry Vaughn, fost comandant al Black Sea Area Support Team (BSAST), prilej cu care l-a întâlnit și pe înlocuitorul acestuia, locotenent-colonelul Jeremy McHugh. După ce a discutat cu militarii români și americani, ambasadorul Zuckerman a vizitat baza aeriană Mihail Kogălniceanu ca să afle mai multe despre numeroasele proiecte în lucru. Acestea vor ajuta Statele Unite să sprijine securitatea națională a României și a aliaților din regiunea Mării Negre”, a anunțat Ambasada SUA la București pe pagina oficială de Facebook.
Periplul multicultural al diplomatului american a continuat duminică, 2 august, când a avut o întrevedere cu Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, la sediul muftiatului din Constanța. Întâmplător sau nu, vizita diplomatului american la Constanța a început vineri, în prima zi de Qurban Bayram, una dintre cele două mari sărbători ale comunității musulmane care în România este formată în cea mai mare parte din turci și tătari. În acest context, ambasadorul SUA s-a întâlnit duminică cu muftiul pentru a transmite mesajul său de felicitare comunității musulmane din Dobrogea. Cu acest prilej, „ambasadorul SUA a transmis un mesaj de susținere față de comunitatea musulmană și de încurajare în ceea ce privește continuarea și dezvoltarea proiectelor inițiate de Muftiatul Cultului Musulman din România în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite la București, proiecte focusate pe promovarea valorilor identitare și a dialogului intercultural și interreligios”.
Ultima oprire a diplomatului american pe drumul de reîntoarcere la București a fost la CNE Cernavodă, un ultim obiectiv important din Dobrogea la care ambasadorul făcuse trimitere și în discursul susținut vineri seara, amintind de acordul privind cooperarea nucleară civilă semnat de România și Statele Unite.
Diplomatul american a marcat, așadar, trei zile importante și a bifat, așa cum am amintit încă de la început, câteva dintre „obiectivele strategice” ale Dobrogei, obiective ce pot fi deopotrivă, în funcție de context și abordare, oportunități sau vulnerabilități.
Dincolo, însă, de conștietizarea și asumarea mesajului transmis de diplomatul american, cel puțin în mediul online întâlnirea a fost asumată și reflectată în termeni apreciativi de toți actorii implicați.
Mesajul integral al ambasadorului rostit vineri, 31 iulie, poate fi citit aici.