La invitația Muftiatului Cultului Musulman din România, o delegație a Asociației Islamice din China se află în România în perioada 22 – 26 aprilie.
Vizita oaspeților din China se organizează la reciprocitate cu cea pe care o delegație din România, condusă de muftiul Muurat Iusuf, a efectuat-o în toamna anului trecut în Republica Populară Chineză.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Muftiatul Cultului Musulman din România, oaspeţii chinezi vor fi întâmpinaţi miercuri de muftiul Muurat Iusuf şi de reprezentanţii Uniunii Democrate a Tătatrilor Turco Musulmani din România (UDTTMR) şi ai Uniunii Democrate Turce din România (UDTR), delegația urmând să aibă întrevederi la Bucureşti cu reprezentanţi ai Guvernului României, ai Secretariatului de Stat Pentru Culte şi ai Departamentului pentru Relaţii Interetnice.
Referitor la vizita confraţilor musulmani chinezi, muftiul Muurat Iusuf a declarat că se doreşte intensificarea relaţiilor de colaborare pe plan religios, participarea reciprocǎ la manifestǎri cultural-ştiinţifice interne şi internaţionale bilaterale, prin intermediul cărora, în funcţie de context, vor fi transmise mesaje de pace, de unitate, respect faţǎ de populaţia majoritarǎ şi de combaterea extremismului religios, membrilor comunitǎţilor religioase pe care le slujesc. „Vom încuraja, de asemenea, schimbul de materiale cu caracter religios cum ar fi cǎrţi, reviste, broşuri, etc. care asigurǎ promovarea valorilor religioase tradiţionale ale comunitǎţilor noastre şi sperăm să ajutăm la construirea de noi punţi şi intensificarea relaţiilor economice între oamenii de afaceri musulmani din cele două state, în sprijinul comunitǎţilor locale musulmane, cu probleme sociale”, a declarat şeful Cultului Musulaman din România, Muurat Iusuf, prin intermediul aceluiași comunicat.