Acord de înfrățire Constanța – Yalta, via UDTTMR

Zaur Smirnov, Gelil Eserghep și Varol Amet

Președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a anunțat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că viceprimarul orașului Yalta, Zaur Smirnov, care s-a aflat în Constanța pentru a lua parte la congresul UDTTMR de sâmbătă, 23 iunie, a avut o întâlnire cu viceprimarul Decebal Făgădău în vederea înfrățirii celor două orașe, Yalta și Constanța. Potrivit discuțiilor preliminare, reprezentantul administrației din Yalta a lansat omologului constănțean o invitație pentru sfârșitul lunii septembrie, când o delegație a Primăriei Constanța ar trebui să meargă în orașul crimeean din sudul Ucrainei pentru a parafa înfrățirea. „Vă spun cu mândrie că este o realizare la care un aport deosebit îl are uniunea noastră. Tătarii de aici și cei din Crimeea (Ucraina) sunt factorul comun pe baza căruia vrem să se dezvolte cât mai mult relațiile dintre Yalta și Constanța. Numitorul comun în ambele localități este prezența comunității tătare care are rădăcini istorice în ambele zone”, a declarat Gelil Eserghep.

De cealaltă parte, oaspetele a spus: „În primul rând, doresc să îl felicit pe noul președinte Gelil Eserghep pentru învestitura în funcție și în numele Congresului Tătarilor din Crimeea și al Parlamentului Tătar Crimeean îi urez mult succes în activitate. Astăzi am avut o întâlnire la Primăria Constanța cu domnul viceprimar Decebal Făgădău și sunt sigur că domnul președinte Gelil Eserghep va sprijini inițiativa celor două primării de a se înfrăți. La sfârșitul lunii septembrie, o delegație formată din reprezentanți ai Primăriei Constanța și ai UDTTMR va fi primită de Primăria Yalta, în vederea parafării acestui acord de înfrățire. În urma întrevederii de astăzi, am avut o convorbire telefonică cu domnul primar al orașului Yalta, care a fost bucuros de rezultatul acestei întâlniri. Au rămas două luni până în septembri, timp destul pentru pregătirea formalităților în vederea semnării acestui acord”.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *