Comunitatea Elenă „Elpis” din Constanța va marca sâmbătă, 24 ianuarie, începând cu ora 16,00, la sediul comunității (Teatrul Elpis), Vasilopita sau Sărbătoarea tăierii pitei Sfântului Vasile cel Mare. Sărbătoarea are loc, în mod normal, în prima zi a anului, dar de data aceasta ea este organizată sâmbătă pentru a putea participa la acțiune cât mai mulți membri ai comunității elene din Constanța.
După cum precizează și calendarul intercultural, tradiția spune că pe vremea când Sfântul Vasile era episcopul Cezareii, pentru a salva orașul de la jefuirea de către prefectul de Capadochia, a cerut locuitorilor să-i aducă tot aurul, monedele şi bijuteriile pe care le aveau – spre a le preda. Ajungând la el, prefectului i s-a făcut ruşine şi a făcut cale întoarsă, fără a lua ceva. După aceea, rămas cu toate, episcopul – neştiind ale cui sunt bijuteriile şi monedele de aur – a poruncit să se facă plăcinte (pite), introducând în fiecare dintre ele câte o monedă sau câte o bijuterie. Toate plăcintele au fost sfinţite şi au fost împărţite bucăţi, una câte una, fiecărui locuitor, cu toţii având posibilitatea să găsească în bucăţile lor ceea ce credeau că este pierdut pentru totdeauna. De atunci, an de an, s-a păstrat acest obicei al tăierii pitei – până în prezent – luând denumirea, după Sfântul Vasile ca Vasilopita.