Oaspeți americani la UDTTMR

UDTTMR - Vizita Soldati NATO - 13.07 (3)O delegație formată din patru membri ai trupelor americane de la Baza Militară NATO „Mihail Kogălniceanu” a vizitat miercuri, 13 iulie, sediul central al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România. Potrivit paginii oficiale de Facebook a UDTTMR, oaspeții au avut o întrevedere cu o delegație a UDTTMR, condusă de președintele Gelil Eserghep. „Membrii delegației americane, condusă de capelanul Joseph A. Burton, s-au arătat încântați de oportunitatea de a fi participat la tepreșul organizat de UDTTMR în data de 9 iulie. Au apreciat atât muzica și dansurile tradiționale tătărești, luptele tradiționale tătărești – kureș, dar mai ales bucatele pregătite de membrele Organizației de Femei, cel mai delicios preparat fiind, bineînțeles, șuberecul”, se mai arată în comunicatul UDTTMR.

UDTTMR - Vizita Soldati NATO - 13.07 (21)În cadrul întâlnirii de la sediul central al UDTTMR, cei patru membri ai trupelor americane de la Baza Militară NATO „Mihail Kogălniceanu” și-au manifestat interesul de a cunoaște cât mai bine comunitatea tătară din țara noastră. În acest sens, ei au lansat Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România invitația de a fi parteneri în viitoare proiecte sociale și culturale.
La finalul vizitei, oaspeții americani au vizitat și camera tătărească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.