Pentru a treia oară organizator al Campionatului de fotbal ,,Dobrogea Fairplay”, Asociația Viitorul Orașului Tău a reușit să reunească și la această ediție principalele comunități etnice din județ.
Prima grupă a fost constituită din echipele reprezentative ale tătarilor, turcilor, lipovenilor și echipa presei, în timp ce a doua grupă a reunit sportivi amatori de la romi, aromâni, refugiați ucraineni, lipsind, însă, echipa grecilor care nu a putut participa.
Vremea a ținut cu iubitorii sportului rege sâmbătă, 9 aprilie, când un public numeros a asistat la competiția sportivă desfășurată pe baza Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității „Ovidius”, eveniment dedicat, de altfel, multiculturalității.
Finala mare a decis câștigătoarea campionatului, iar după prelungiri, echipa ucrainenilor a reușit să își adjudece trofeul după un meci foarte echilibrat cu lipovenii.
Finala mică a decis locul al III-lea ocupat de aromâni, aceștia fiind și cei care i-au învins pe tătari.
La finalul competiției, președintele Asociației Viitorul Orașului Tău a declarat: „Pe măsură ce se trecea în fazele superioare, calitatea jocului și încrâncenarea dintre sportivi creștea. Am avut emoții, dar toți participanții au reușit să păstreze fairplay-ul ca principal numitor comun. Sunt mulțumit că am reușit să reunim majoritatea comunităților etnice mai ales că este prima ediție când am avut participanți din afara României, iar refugiații ucraineni au fost plăcut impresionați de buna conviețuire interetnică specifică Dobrogei. Felicit toți participanții, mulțumesc sponsorilor, dar și gazdelor de la Universitatea Ovidius.”
SURSA FOTO FACEBOOK : ARENA LOCALA CONSTANTA
O initiativá buná ptr Constanta!