Ciuleandra, Călușarii și Trandafir de la Moldova, la Gala culturală româno – turcă de la Constanța

Duminică, 6 mai, începând cu orele 16,00, pe scena Casei de Cultură din Constanța va avea loc „Gala Culturală Româno – Turcă”, un spectacol organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Lumina Instituţii de Învăţământ, Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa, Şcoala Spectrum din Constanţa şi Fundaţia Lumina.

Spectacolul va cuprinde cântece, dansuri și poezii, toate în interpretarea elevilor din instituţiile de învăţământ Lumina din oraşele Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Constanţa. Nu vor lipsi din program cântecele și poeziile turcești interpretate de copii români, precum și cântece și pozeii interpretate de copii turci în limba română. Vor fi proiectate videoclipuri realizate în principalele puncte de interes turistic ale României şi Turciei. Show-ul va fi completat cu o reprezentaţie a unui ansamblu de 41 de toboşari,  care va interpreta „Trandafir de la Moldova”, iar micii artiști vor dansa Ciuleandra, Călușarii și multe alte cântece și dansuri tradiționale românești și turcești.

O gală similară a avut loc la sfârșitul lunii martie în București. Scopul organizării acestui spectacol a fost de a dezvolta relațiile de prietenie dintre România și Turcia prin prisma dialogului multicultural.

Spectacolul va fi prezentat de Gabriela Cristea, vedeta de la Kanal D, și de Ismail Okhan Gur, profesor la International School of Bucharest.
La eveniment, au fost invitate o serie de personalităţi din România, precum Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Füsun Aramaz, deputaţii Amet Aledin şi Iusein Ibram, muftiul Iusuf Muurat, inspectorul şcolar general Aliss Andreescu, dar şi oaspeţi din Turcia, din localitatea Edirne.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.