Federația Turcilor din Olanda a pregătit 3.200 de pachete cu carne pentru nevoiașii din comunitatea turcă din județul Constanța, cu prilejul Sărbătorii Sacrificiului. Anunțul a fost făcut de președintele Uniunii Democrate Turce din România, Fedbi Osman, în cadrul unei conferințe de presă susținută în a doua zi de Kurban Bayram, conferință la care a participat și președintele Federației Turcilor din Olanda, Murat Geddik. Pachetele, care conțin carne, urmează a fi împărțite în cea de-a treia zi de Kurban Bayram, în mai multe localități, printre care se numără Hârșova, Cernavodă, Medgidia, Cobadin, Băneasa. O parte din carne va ajunge, după cum a ținut să precizeze președintele UDTR, Fedbi Osman, la un centru de plasament, sub formă de donație. Prezent la conferința de presă, subprefectul Levent Accoium a precizat că urmează să se decidă la care dintre instituții va ajunge donația ce va consta în carne de oaie.
Colaborarea dintre UDTR și Federația Turcilor din Olanda durează de patru ani. Potrivit președintelui Murat Geddik, Federația Turcilor din Olanda are 30 de filiale, activitatea organizației concentrându-se pe domeniul cultural. Scopul federației este acela de a împiedica pierderea identității, a limbii și a culturii. Etnic turc, născut în Olanda, Murat Geddik a declarat: „Noi suntem turcii europeni. Oriunde s-ar afla turci, noi suntem acolo și intrăm în legătură cu ei. Cu ocazia Kurban Bayram-ului încercăm să ajutăm turci din cât mai multe locuri. Anul acesta am ajuns și la turcii din Grecia, precum și aici, în România”. Murat Geddik s-a arătat interesat de felul cum trăiesc turcii din România: „Sunt curios să cunosc comunitatea de turci de aici”, oaspetele din Olanda aflându-se pentru prima dată în mijlocul acestei comunități.
După cum a mai declarat Murat Geddik, în Olanda trăiesc în prezent 450.000 de etnici turci.
La conferința de presă organizată de UDTR cu prilejul Kurban Bayram-ului, au mai participat deputatul Iusein Ibram și secretarul general al UDTR, Ervin Ibraim. La finalul conferinței de presă, liderul UDTR, Fedbi Osman, i-a înmânat oaspetelui din Olanda o plachetă în semn de mulțumire pentru sprijinul acordat.