La începutul lunii martie, o nouă apariţie editorială a captat atenţia iubitorilor muzicii orientale turceşti. Cartea „Influenţe ale muzicii tradiţionale orientale-turcești în muzica europeană”, semnată de dr. Nejla Ionescu, a fost tipărită la editura Ex Ponto sub egida Uniunii Democrate Turce din România. Lucrarea reprezintă încununarea unei îndelungate munci de cercetare a pianistei Nejla Ionescu în domeniul muzicii turceşti din Dobrogea. Volumul este structurat în patru capitole: „Premise istorice, sociale şi culturale”, „Influenţe ale muzicii tradiţionale turcești în muzica clasică europeană între secolele XVII-XX”, „Dobrogea şi filonul muzical turc”, „Dobrogea, o punte a relaţiilor muzicale româno-turce”.
Cercetarea ştiintifică a autoarei abordează aspecte ale influenţelor muzicale turceşti-orientale în muzica vocală sau instrumentală, simfonică sau vocal simfonică, precum şi de operă. În prima parte a cărţii, Nejla Ionescu evocă evenimente istorice care au generat influenţele muzicale orientale turceşti începând cu expansiunea Imperiului Otoman în spaţiul european şi toate etapele şi interferenţele culturale pe care le-a determinat de-a lungul timpului. Autoarea mai analizează, atât din punct de vedere istoric, cât şi structural, morfologic şi sintactic, acoperind toate genurile, muzica laică, militară şi religioasă.Un spaţiu amplu alocă autoarea şi folcloriştilor şi muzicologilor români, printre care se numără şi Dimitrie Cantemir.
Capitolul „Dobrogea şi filonul muzical turc” aduce în atenţia cititorilor interferenţele româno-turce în folclorul dobrogean. Cartea constituie o incursiune în realităţile demografice şi culturale din perspectivă etnică relevând valorile de multiculturalitate în plan artistic şi social cât şi evoluţiile benefice ale unei permanente deschideri culturale.
Nejla Ionescu autorea cărţii este lector universitar dr. la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa și colaborator al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Pe parcursul carierei sale muzicale a susţinut recitaluri, printre altele, pe scene din România, Turcia, SUA, Ucraina.