Duminică, 29 octombrie, Turcia marchează împlinirea a 94 de ani de la proclamarea republicii, sub conducerea primului președinte al statului modern, Mustafa Kemal Ataturk.
Odată cu preluarea puterii în 1923, Mustafa Kemal a aplicat o serie de reforme precum: abolirea Califatului în 1924, desfiinţarea şcolilor religioase, instituirea dreptului de vot pentru femei şi înlocuirea alfabetului arab cu cel latin, principiile sale politice, denumite „kemalism” fiind proclamate în 1931 drept ideologie oficială a regimului.
Cu prilejul Zilei Naționale, Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Uygar Mustafa Sertel, a transmis următorul mesaj:
„Distinși concetățeni și coetnici,
Trăim emoția și fericirea de a sărbători împreună cu dumneavoastră cea de-a 94-a aniversare a fondării Republicii noastre.
Lungul drum parcurs timp de 94 ani de Republica noastră, proclamată la 29 octombrie 1923 de Marea Adunare Națională a Turciei ca rezultat al luptei naționale a poporului nostru condus de marele lider Mustafa Kemal Atatürk, este pentru noi o sursă de mândrie și fericire. Potrivit principiului „Suveranitatea aparține necondiționat poporului” și urmărind obiectivele naționale și de dezvoltare, Republica Turcia a reușit să treacă peste toate greutățile apărute în calea sa. Cele trăite în noaptea de 15 iulie 2016 au confirmat clar încă o dată asumarea principiului „Suveranitatea aparține necondiționat poporului” și unitatea dintre poporul și țara noastră.
Astăzi, Turcia, care și-a asumat un rol important în asigurarea păcii și securității din regiunea sa, își dezvoltă relațiile cu țările vecine și aflate în regiune pe baza prieteniei și avantajului reciproc. În acest context, relațiile bilaterale politice și economice cu România, aliatul și partenerul nostru strategic, o țară cu care avem o cultură și istorie comune, se află la un nivel îmbucurător. Constatăm cu satisfacție modul în care cooperarea multilaterală dintre Turcia și România se dezvoltă an de an.
Fără îndoială, contribuția cetățenilor turci și coetnicilor noștri din România la dezvoltarea relațiilor bilaterale este importantă. În multe domenii coetnicii noștri participă la succesul și dezvoltarea țării în care trăiesc. Cu acest prilej doresc să exprim aprecierea noastră privind atitudinea inclusivă și tolerantă a autorităților române față de coetnicii noștri.
Cu aceste gânduri și sentimente vă felicit din suflet cu ocazia Zilei de 29 octombrie, Ziua Republicii, și vă transmit dragostea și întreaga mea considerație.
Uygar Mustafa Sertel
Consul General al Republicii Turcia la Constanța”