Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” va găzdui miercuri, 25 mai 2016, începând cu ora 11,00, un eveniment editorial dedicat istoriei fostei instituții de învățământ care, în perioada 1889 – 1967, pregătea viitorii imami ai comunității musulmane din Dobrogea. Este vorba despre lansarea volumului „Seminarul Musulman din Medgidia. Documente și memorie”, volum care reunește trei studii semnate de Adriana Cupcea, Manuela Marin și Metin Omer și o serie de documente puse la dispoziție de Arhivele Naționale. Studiul introductiv al volumului este semnat de renumitul istoric tătar, profesor la Universitatea Wisconsin – Madison (SUA), Kemal Karpat.
Studiile sunt publicate deopotrivă în limbile română și engleză, ceea ce face ca volumul să fie accesibil nu numai publicului vorbitor de limbă română.
Odată cu lansarea de carte, va avea loc și vernisajul unei expoziții de documente și fotografii de epocă.
Alături de Universitatea „Ovidius” prin Facultatea de Istorie și Științe Politice, în calitate de organizatori ai acestui eveniment se regăsesc și Institutul pentru Studierea Problematicii Minorităților Naționale, Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale și Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța.
Volumul este publicat de Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale. Lansarea va avea loc la Sala Senatului, Campus Corp A.
De unde se poate cumpara cartea?
Cartea poate fi achizitionata de la ISPMN. Mai mule detalii puteti obtine la nr de tel 0040-364-116 261 sau puteti accesa pagina de internet a institutului: http://www.ispmn.gov.ro/nodes/term/slug:carti.