Comunitatea musulmană este revoltată de turnura pe care a luat-o dosarul Hunchiar. După ce în urmă cu aproximativ trei luni instanța a anulat autorizațiile de construire pentru clădirea din imediata apropiere a Geamiei Hunchiar, primarul Radu Mazăre a emis, după cum a anunțat astăzi muftiul Muurat Iusuf, altă autorizație care ar permite continuarea lucrărilor la construcția SC Cin Cin SRL.
Șeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, împreună cu liderii UDTTMR, președintele Varol Amet și deputatul Aledin Amet, însoțiți de un număr mare de tătari, liderii UDTR, președintele Osman Fedbi și secretarul general Ervin Ibraim, reprezentanți ai Consulatului General al Turciei la Constanța, toți au protestat vineri, înainte de slujbă, în fața lăcașului de cult, după care au mers la prefectură unde i-au înmânat personal prefectului Claudiu Palaz o petiție.
”Sunteți ultima noastră speranță, suntem disperați, uitați-vă în ce situație am ajuns!”, i-a spus muftiul Muurat Iusuf prefectului Claudiu Iorga Palaz, cerându-i totodată acestuia să ajute comunitatea musulmană în demersurile ei.
”Un cadou” în prag de bayram
La data de 12 septembrie 2011, beneficiarului clădirii i-a fost emisă autorizația de construire nr. 1303, după ce cu trei luni în urmă Curtea de Apel Constanța a dat hotărâre definitivă și irevocabilă prin care a anulat autorizațiile de construire în baza cărora s-a ridicat clădirea SC Cin Cin SRL. ”Un cadou de la primarul Mazăre pentru comunitatea musulmană”, după cum a declarat șeful Cultului Musulman din România.
Mai mult decât atât, potrivit declarațiilor muftiului Muurat Iusuf, la doar două zile de la emiterea noii autorizații, administratorul SC Cin Cin SRL, Sorin Mocianu, a înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul 7315 / 1/2011 și ”a indus în eroare judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție prin strămutarea și judecarea pe fond a deciziei emise de Curtea de Apel Constanța, menționând următoarele: Instanțele de Judecată din Constanța au fost influențate prin apariția unor articole de presă și faptul că primarul este părtinitor în soluționarea cazului de partea muftiatului”.
Geamia Hunchiar, un monument al tuturor constănțenilor
”Sunt foarte mâhnit de ceea ce se întâmplă, am aflat în urmă cu două zile de această situație. Cunoașteți foarte bine că până acum împreună cu muftiatul și cu membrii comunității noastre am demarat și am dus la bun sfârșit un proces. Aveam o hotărâre definitivă și irevocabilă, este păcat de ce se întâmplă în Constanța pentru că nu se poate ca un monument istoric să fie afectat. Este vorba nu numai despre Geamia Hunchiar, este vorba despre întreaga zonă peninsulară. Este păcat pentru că această geamie este un monument istoric de categoria A, este cea mai veche unitate de cult din municipiul Constanța. Această clădire, această geamie, nu este numai a comunității musulmane, este a constănțenilor, este a întregii țări, iar noi trebuie să avem grijă de aceste monumente istorice”, a declarat și deputatul UDTTMR Aledin Amet.
”Fac un apel la parlamentarii constănțeni, la domnul Nicolae Moga, la domnul Alexandru Mazăre, la domnul Puiu Hașotti, precum și la ceilalți parlamentari constănțeni, să ne sprijine în demersul nostru că altfel au vocile puternice. Vreau să vină alături de noi să ne sprijine în acest demers pentru că este un monument al municipiului Constanța”, a mai spus parlamentarul tătar.
Prefectul, ultima speranță
Ultima speranță a comunității musulmane din Constanța este prefectul Claudiu Iorga Palaz, care a declarat că va face tot posibilul în să vină în sprijinul soluționării acestei probleme.
Geamia Hunchiar cu a sa construcție ridicată mult prea aproape de ea a fost de ani buni pe agendele multor autorități, inclusiv cele turce. Însuși prefectul Claudiu Iorga Palaz a primit acum aproape două luni vizita ministrului de externe al Republicii Turcia, Ahmet Davutoglu, ocazie cu care prefectul și-a manifestat îngrijorarea pentru situația în care s-a ajuns și a promis că se va implica în acest caz.
Puteți citi mai multe despre acest caz în ediția print a publicației ”Interetnica” de joi, 10 noiembrie.
Cititi si:
http://www.claudiupalaz.ro/general/geamia-hunchiar-intre-spiritualitate-musulman-i-interesele-lui-mazre.html