Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR) și Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul Universității „Ovidius” au organizat joi, 9 iunie, festivitatea de decernare a diplomelor absolvenților cursului „Istoria și civilizația tătarilor”. Aproximativ 30 de cursanți și-au încheiat anul de studiu într-un cadru festiv, alături de titularul de curs, drd. Metin Omer, și în prezența președintelui UDTTMR, Gelil Eserghep, și a decanului FISP, Conf. Univ. Dr. Emanuel Plopeanu.
Cu acest prilej, reprezentanții celor două instituții partenere, UDTTMR și FISP, au anunțat că începând din anul 2016 – 2017, cursul „Istoria și civilizația tătarilor” va fi încadrat în categoria cursurilor facultative la Facultatea de Istorie și Științe Politice. Cursul va putea fi, astfel, urmat de studenții facultăților Universității „Ovidius”, parcurgerea acestuia urmând a fi consemnată în suplimentul de diplomă, la absolvire.
Cursul „Istoria și civilizația tătarilor” a fost lansat în anul universitar 2014 – 2015, în baza unui protocol de colaborare încheiat între UDTTMR și FISP. Pe parcursul celor doi ani, cursanți de diferite vârste și provenind din medii diferite au putut cunoaște mai bine principalele repere ale evoluției istorice a tătarilor.
Potrivit titularului de curs, drd. Metin Omer, de la an la an cursul este completat cu elemente noi, el fiind astfel atractiv chiar și pentru cei care l-au urmat în anii anteriori. Cursul este gratuit și se desfășoară săptămânal.