Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul Universității „Ovidius” a găzduit anul acesta două cursuri facultative dedicate istoriei și civilizației tătarilor și turcilor. Este vorba despre două proiecte pe care instituția de învățământ superior din Constanța le derulează în parteneriat cu Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România și cu Uniunea Democrată Turcă din România și se înscriu în demersurile instituționale dedicate consolidării imaginii și identității comunităților etnice din Dobrogea.
Turcii și tătarii reprezintă și astăzi, potrivit datelor oficiale, cele mai numeroase comunități etnice care trăiesc în Dobrogea, alături de populația majoritară și de reprezentanții altor etnii. Cele două comunități se confundă cu istoria acestei regiuni și, așa cum arată numeroase studii și cercetări, ele și-au pus amprenta asupra spațiului identitar dobrogean, păstrându-și, totodată, nealterate, reperele identitare. Tot ele au fost, în decursul timpului, un factor important în definirea și consolidarea relațiilor României cu Turcia, astfel că, astăzi, cele două comunități, deopotrivă istorice și cu statut de minorități naționale, recunoscute oficial și beneficiind de o serie de drepturi în baza legilor românești, fac obiectul tot mai multor studii și cercetări, conferințe și dezbateri naționale și internaționale, organizate atât în România, cât și în străinătate.
Valorile identitare ale celor două comunități trebuie, însă, promovate și înțelese, în primul rând în spațiul în care ele trăiesc. Iar acest lucru este cu atât mai necesar cu cât dinamica multiculturalității implică abordări dintre cele mai diverse. În acest sens, au fost gândite și cele două cursuri, respectiv „Istoria și civilizația tătarilor” și „Istoria și civilizația turcilor dobrogeni”, desfășurate la Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în baza unor protocoale de colaborare între instituția de învățământ superior și Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România și Uniunea Democrată Turcă din România. Cursul dedicat istoriei tătarilor s-a desfășurat pentru al patrulea an consecutiv, în timp ce cursul de istoria turcilor a fost organizat, în anul universitar 2017 – 2018, pentru prima dată. Ambele, însă, s-au bucurat de interes, ele fiind destinate atât mediului academic, dar și doritorilor, indiferent de vârstă, etnie, pregătire, interesați să cunoască într-un cadru instituțional și oficial, cele două comunități.
Marți, 19 iunie, a avut loc festivitatea de absolvire, titularul celor două cursuri, dr. Metin Omer, înmânându-le cursanților diplomele, în urma susținerii unui examen.
Despre experiența implicării în organizarea și susținerea celor două cursuri, dr. Metin Omer a declarat: „Cele două cursuri, respectiv „Istoria și civilizația tătarilor” și „Istoria și civilizația turcilor dobrogeni”, sunt două proiecte importante atât pentru cele două comunități etnice, cele mai numeroase din Dobrogea, cât și pentru mine, ca cercetător. Demersurile întreprinse de cele două uniuni pentru susținerea cursurilor și deschiderea manifestată de Universitatea „Ovidius” prin Facultatea de Istorie și Științe Politice în vederea susținerii activității de păstrare și promovare a valorilor identitare ale comunităților turcă și tătară, interesul manifestat, încă de acum patru ani, când a avut loc, pentru prima dată, cursul dedicat istoriei tătarilor, toate au fost ingredientele unor proiecte de succes. Prin temele abordate și felul în care au fost puse unele probleme am încercat să răspund unor întrebări dar în același timp i-am invitat pe cursanți să reflecte la anumite aspecte ale istoriei turcilor și tătarilor, dar și la căile de urmat pentru păstrarea reperelor identitare ale acestora. Principalele subiecte pe care am ales să le dezbat în cadrul cursurilor au fost gândite în această cheie. Astfel, am încercat să conturez principalele aspecte ale etnogenezei turcilor și tătarilor, să marchez momentele importante din istoria lor, să analizez rolul pe care l-au avut în relațiile româno-turce și procesul de integrare în societatea românească. Sigur că subiectele de abordat nu au fost epuizate. Tocmai de aceea îmi doresc ca cele două cursuri să continue și în viitor. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au susținut organizarea acestor cursuri, celor două uniuni și Universității „Ovidius” prin Facultatea de Istorie și Științe Politice, și, bineînțeles, cursanților care au manifestat un interes permanent. De asemenea, mulțumesc, pe această cale și Agenției de Coordonare și Cooperare Turcă TIKA – București și Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța pentru susținerea în derularea cursului „Istoria și civilizația turcilor dobrogeni” și pentru faptul că au făcut posibil ca anul acesta, în premieră, cele două cursuri să se desfășoare într-o sală modernă, amenajată și dotată în baza unui protocol cu Universitatea Ovidius”.
Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” este unul dintre partenerii importanți ai celor două comunități în ceea ce privește demersurile de păstrare și promovare a identității, instituția derulând în mod constant proiecte academice în acest domeniu, desfășurate în colaborare cu universități de prestigiu din străinătate.