Uniunea Democrată Turcă din România a marcat Ziua Internaţională a Femeii cu o zi în avans, pe 7 martie, prilej cu care s-a desfăşurat masa rotundă cu tema: „Implicarea femeii de etnie turcă în viaţa socială”. Astfel, peste 250 de femei de etnie turcă de la filialele UDTR din Constanţa,Galaţi, Cobadin, Cumpăna, Amzacea, Techirghiol şi Mangalia s-au reunit la Constanţa pentru a dezbate câteva din problemele cu care se confruntă în viaţa socială. Cea mai dezbătută problemă a fost cea a lipsei locurilor de muncă pentru tinerele de etnie turcă, absolvente de studii superioare. În cadrul dezbaterilor, Melec Amet, preşedintele comisiei de femei din cadrul UDTR a declarat: „Lipsa locurilor de muncă pentru persoanele cu studii superioare nu afectează numai etnia noastră ci este o problemă generală, la nivelul întregii ţări. O soluţie pentru tineri ar fi să înveţe să realizeze proiecte şi să acceseze fonduri europene în domeniile în care deţin specializări . Astfel, s-ar mai diminua exodul tinerilor spre ţările europene afectate mai puţin de criza economică. ”
Masa rotundă s-a încheiat cu o serată turcească, în acordurile ritmurilor orientale.
La eveniment a participat şi Füsün Aramaz, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, precum şi viceconsulul Şebnem Ayşe Manav.