De câte ori aţi auzit un medic adresându-se unui etnic rom cu pronumele de politeţe « dumneavoastră » ? De câte ori aţi remarcat o echipă de doctori tratând un cetăţean rom la fel ca pe oricare altul, fără idei preconcepute şi fără aşa numita « teamă de celălalt » ? Sănătatea stigmatizează, în loc să vindece. Sănătatea perpetuează clişee prin care etnia romă este discriminată când, de fapt, ar trebui să lupte împotriva acestora.
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a organizat, la Bucureşti, la jumătatea lunii septembrie, dezbaterea intitulată „Presa şi accesul la sănătate în comunităţile de romi”, eveniment care şi-a propus, pe de o parte, să determine o mai mare vizibilitate a problemelor de sănătate în comunităţile de romi, pe de altă parte, să familiarizeze jurnaliştii cu politicile publice de sănătate referitoare la aceşti etnici. Aspectele referitoare la sănătate au fost analizate pluriperspectivist, în sensul în care acestea au fost corelate cu chestiuni precum reducerea sărăciei, incluziunea socială, lupta împotriva corupţiei.
La seminarul CJI au participat aproximativ 25 de jurnalişti din presa centrală, dar mai ales locală, cei mai mulţi dintre aceştia specializaţi pe domeniul „Sănătate”, dar interesaţi, într-un fel sau altul, de tema diversităţii culturale şi de discriminare. Extrem de binevenită a fost, la dezbatere, prezenţa reprezentanţilor unor ONG-uri care se ocupă de problemele etniei rome, precum Sastipen (Centrul romilor pentru politici de sănătate), dar şi a unei mediatoare sanitare, Steluţa Batîr. Aceasta din urmă a explicat în ce măsură implementarea proiectului mediatoarelor sanitare – funcţia de „mediator sanitar” a fost aprobată în 2002 printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii – este realmente un succes, proiectul fiind dat drept exemplu în celelalte state membre ale Uniunii Europene. Se pare că, în realitate, proiectul suferă o serie de deficienţe, el fiind în continuare perfectibil, cu atât mai mult cu cât numărul mediatoarelor sanitare a scăzut, în 2010, cu câteva sute.
În contextul seminarului „Presa şi accesul la sănătate în comunităţile de romi din România” un punct important l-a constituit neputinţa sau, am putea spune, frustrarea jurnaliştilor în ceea ce priveşte probarea cazurilor de discriminare pe criterii exclusiv etnice. Asta din cauza faptului că, dacă neoficial etnicii romi povestesc fără reţineri experienţele de multe ori traumatizante prin care trec din cauza unor medici sau a personalului sanitar, în faţa camerei, a aparatului foto sau a unui reportofon ei refuză să mai vorbească. De teamă sau pentru că nu au încredere în sistem, indiferent că ne referim aici doar la sistemul medical sau la „sistem” înţeles că o societate dominată încă de o serie de derapaje politice, culturale şi identitare. Din acest punct de vedere, jurnaliştii prezenţi la eveniment au povestit despre piedicile cu care se confruntă în realizarea materialelor ce tratează acest gen de probleme şi chiar în încercarea de a discuta cu romii.
O problemă nu mai puţin importantă o constituie, de asemenea, relaţia deficitară de comunicare dintre jurnalişti şi ONG-urile pentru romi, cele două părţi nereuşind să găsească, chiar dacă, de multe ori, sunt motivate de aceleaşi deziderate, un punct comun.
Romii continuă să fie o ţintă a stereotipiilor negative şi a retoricilor xenofobe, iar acest lucru este evidenţiat şi perpetuat, culmea!, de un sistem care ar trebui să fie acelaşi pentru toţi, indiferent de etnie, de culoare, de cultură. Sistemul de sănătate, însă, pare blocat în propria intoleranţă şi, în loc să poziţioneze etnicul rom acolo unde îi este loc, alături de toţi ceilalţi oameni, îl împinge la „colţul de ruşine”, „periferia” vieţii unui rom putând fi, foarte bine, un salon de spital, acolo unde este lăsat să zacă ore în şir sau chiar să moară, pentru că este „altfel”, acolo unde medicii nu le strâng mâna şi unde jurământul lui Hipocrate „păleşte” în faţa propriilor prejudecăţi.
