Două decenii de independență pentru Armenia, prilej de sărbătoare la Constanţa

Anul acesta, pe 21 septembrie, s-au împlinit două decenii de când Armenia şi-a dobândit independenţa faţă de Uniunea Sovietică.

Deşi puţini, membri comunităţii armeneşti din Constanţa s-au reunit în sala mică a Casei de Cultuă pentru a marca aşa cum se cuvine momentul. Au făcut-o cu binecuvântarea părintelui Avedis Mandalian, parohul Bisericii Armene care a sărbătorit cu acest prilej împlinirea unui sfert de veac de când slujeşte în locaşul din Constanţa.

Vorbele părintelui apăsate şi cuprinzătoare au emoţionat asistenţa. Se ştie că armenii sunt un popor profund religios, ba chiar primul popor creştin, motiv pentru care orice mesaj venit de la părinte are o încărcătură aparte.

În doar câteva minute Părintele Avedis Mandalian a trecut în revistă importanţa zilei de 21 sepembrie privind-o atât prin prisma feţei bisericeşti, cât şi prin cea a istoriei zbuciumate a ţării mamă.

După intervenţia profesorului Mihai Chircor, cei prezenţi au urmărit un film documentar de 50 de minute despre prea frumoasa Armenie.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un program artistic menit să reînvie muzica, dansurile, tradiţiile armeneşti.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.