Câștigătorii crosului tineretului și sportului (galerie foto)

Seria manifestărilor dedicate Zilei tineretului și sportului și omagierii lui M.K. Atatürk a debutat sâmbătă, 19 mai, cu crosul tradițional organizat an de an de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România în colaborare cu Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța.

Deși vremea nu a fost tocmai prietenoasă, ploaia însoțindu-i pe traseu pe sportivi, s-au aliniat la start 64 de alergători, care au avut de parcurs distanța dintre Instituția Prefectului – județul Constanța și Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța.

Iată și câștigătorii acestei ediții:

La fete, locul I a fost adjudecat de Georgiana Ursache, locul II i-a revenit tinerei Nazlı Șaban, iar locul III a fost ocupat de Sibel Amet. La băieți, pe locul I s-a clasat Vural Ozcan, locul II i-a revenit lui Vasile Cosmin Tarbă, iar pe locul III s-a clasat Florin Filimon.

Organizatorii au oferit și două premii speciale, respectiv pentru cel mai tânăr alergător, premiu adjudecat de Robert Til, și cel mai vârstnic alergător, care i-a revenit lui Nimet Apaz.

La data de 19 mai 1919 Atatürk a cucerit orașul Samsun, marcând astfel începutul luptei de eliberare națională, dedicând victoria tinerilor. Însuși primul președinte al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk, a dedicat, mai târziu, această zi tinerilor, declarând-o Sărbătoarea Tineretului și Sportului în Turcia.

Începând din 1981, 19 mai este și Ziua cinstirii făuritorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.