„Ţara Focurilor”, în dezbatere la un simpozion organizat de UDTTMR

Luna în care Azerbaidjanul își sărbătorește independența a fost deschisă cu un simpozion dedicat istoriei, geografiei, economiei şi culturii „Ţării Focurilor”. S-au făcut „vinovaţi” de această acţiune Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România şi Ambasada Republicii Azerbaidjan la București.

Istoria, geografia, economia şi cultura Azerbaidjanului au fost temele de dezbatere ale simpozionului organizat pe 1 octombrie de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România în colaborare cu Ambasada Republicii Azerbaidjan la București. Manifestarea a stat sub auspiciile Alianţei Civilizaţiilor, aşa cum a declarat în debutul manifestării Hagi Memet Kemaledin, președintele Comisiei de Cultură din cadrul UDTTMR, cel care a şi propus organizarea evenimentului.

Prezent la simpozion, viceconsulul Şebnem Atasoy Manav a subliniat că  „Turcia deţine relaţii diplomatice cu Azerbaidjanul din 1992 şi colaborează în domeniul energiei şi al strategiilor economice”. Profesorul Gafar Ekrem a vorbit despre istoria şi geografia Azerbaidjanului, iar Birol Ibadula a prezentat informaţii despre economia azeră. O amplă lucrare despre cultura azeră a prezentat Haci Memet Kemaledin.

Ambasada Azerbaidjanului în România fost reprezentată de Fahri Karimli, adjunct al ambasadorului Eldar Hasanov, cel care a şi propus ca în spiritul lumii turcice căreia aparţin toţi cei prezenţi dezbaterile să se poarte în limba turcă.  Au mai participat în calitate de invitaţi, șeful Cultului Musulman din România, Muftiu Muurat Iusuf, şi directorul Colegiului „Kemal Ataturk” din Medgidia, Özgür Kıvanç.

„Este o onoare pentru noi să fim gazda şi mai ales iniţiatorii unei astfel de manifestări. Atât noi cât şi poporul azer aparţinem marii familii a lumii turcice, care se caracterizează printr-o cultură vastă şi o istorie îndelungată. Prin manifestări asemenea celei de astăzi contribuim împreună la promovarea valorilor şi culturii turcice”, a declarat preşedintele UDTTMR, Varol Amet.

Înapoi în istorie…

18 octombrie este data la care se sărbătoreşte independenţa Republicii Azerbaidjan. Situată în Caucaz, între Asia şi Europa, Republica Azerbaidjan se învecinează cu Rusia la nord, Iranul la sud, Georgia, Armenia și Turcia la vest, iar la est cu Marea Caspică, pe al cărei litoral se află şi capitala, Baku. Poporul azer face parte din marea familie a lumii turcice, marea majoritate a populaţiei fiind de religie musulmană. Azerbaidjanul este cunoscut şi ca fiind prima încercare reuşită de a stabili o republică democratică și laică în lumea musulmană, în 1918. În 1920 a fost însă încorporată în Uniunea Sovietică, redobândindu-și independența în 1991.

Azerbaidjanul este unul dintre membrii fondatori ai GUAM, precum și ai Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, iar în septembrie 1993 a aderat la Comunitatea Statelor Independente.

În limba veche, „Azerbaidjan” înseamnă „Ţara Focurilor”.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.