Ziua Națională a Turciei, sărbătorită, la Galați, pe versuri de Yunus Emre și Mihai Eminescu

Ziua Națională a Republicii Turcia a fost sărbătorită printr-o serie de manifestări și la Galați.

Muzeul de Istorie din orașul de pe malul Dunării a fost gazda evenimentelor organizate cu prilejul împlinirii a 88 de ani de la fondarea Republicii Turcia de primul președinte al statului modern, Mustafa Kemal Atatürk. Programul pregătit de filiala Galați a UDTR și Centrul de Cercetare, Dezvoltare, Educație și Cultură turcă ”Dunărea de Jos” în colaborare cu instituțiile de cultură din Galați a avut trei componente: o expoziție documentară, prin intermediul căreia s-a subliniat portretul primului președinte al statului modern, o masă rotundă în cadrul căreia s-au abordat teme precum ”Relații diplomatice dintre România și Turcia în perioada lui Mustafa Kemal Atatürk”, ”Relații culturale și educaționale dintre cele două țări în ultimii 20 de ani” și ”Comunitatea turcă din România, liant între cele două popoare”, respectiv ”Importanța proiectelor Commenius în valorificarea și promovarea tradițiilor, obiceiurilor și culturii”.

Programul artistic a fost susținut de Ali Riza Erdogan, care a interpretat vechi cântece ale trubadurilor turci din Anatolia de altădată, iar elevi turci și români au recitat versuri de Yunus Emre și Mihai Eminescu.

La manifestări au participat oaspeți din Turcia, Bulgaria, Polonia, Germania, Norvegia, elevi şi cadre didactice participante la proiectul Commenius şi directorul Băncii Comerciale Garanti Bank- sucursala Galaţi.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *