Yalova – Medgidia, legături… de familie

Delegatia din Medgidia, in vizita la Primaria Yalova

Printre orașele cu care Yalova este înfrățită se numără și Medgidia, astfel că, o delegație condusă de viceprimarul Luminița Vlădescu, a participat în perioada 13 – 19 iulie la toate manifestările organizate în orașul de la malul Mării Marmara, sub deviza „Marea întâlnire din Balcani”. Oaspeții din România au avut și întâlniri oficiale, una dintre ele având loc la sediul Primăriei Yalova, cu primarul Yakup B. Koçal. Din delegația din țara noastră au făcut parte alături de reprezentanții Primăriei Medgidia, viceprimarul Luminița Vlădescu și purtătorul de cuvânt Daniel Gheorghe, și cei ai filialei Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România, unul dintre ei fiind chiar președintele organizației, Aidîn Murat.

În cadrul vizitei, atât viceprimarul Luminița Vlădescu, dar și președintele Aidîn Murat au lansat „fraților” din Yalova invitația de a participa la manifestările organizate în această toamnă la Medgidia. De asemenea, reprezentanții celor două administrații locale, din Yalova și Medgidia, au subscris ideii de a identifica și de a dezvolta pe viitor cât mai multe proiecte comune.

Apropierea dintre cele două localități este cu atât mai mare cu cât soția primarului din Yalova are rădăcini românești, mai exact tatăl acesteia a fost născut în județul Constanța.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *