Tătari, turci și români, mesagerii multiculturalității la Festivalul „Amalgamul sufletelor” de la Cobadin

Ansamblurile tătărești Canlar din Cobadin și Can Renkler din Topraisar, alături de Ansamblul de dansuri populare românești Hora din Topraisar, au evoluat marți, 22 august, pe scena Căminului Cultural din Cobadin, în cadrul Festivalului „Amalgamul sufletelor”. Oaspeți de seamă ai evenimentului organizat de Filiala Cobadin a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România și Primăria Comunei Cobadin au fost membrii ansamblului de dansuri al localității Tașkopru – Yalova, din Turcia, care, alături de gazde, au susținut un program artistic deosebit, promovând atât muzica și dansurile tradiționale, dar și spiritul multicultural.

Prezența tinerilor dansatori turci la Cobadin se înscrie în seria unui proiect amplu inițiat de tătarii din localitatea constănțeană și susținut de administrația locală, proiect ce are ca scop înfrățirea cu comuna Tașkopru – Yalova. De altfel, cu prilejul festivalului „Amalgamul sufletelor”, la Cobadin s-au aflat și primarul localității Tașkopru, Gulen Nedret, viceprimarul, directorul școlii, cadre didactice și elevi care au fost primiți de către primarul comunei Cobadin, Cornel Cocoș, viceprimar și consilieri locali.

Bazele colaborării dintre cele două localități au fost puse de tineri, aceștia asumându-și cu mândrie rolul de mesageri ai comunităților căror aparțin și reprezentând localitățile lor la diferite evenimente culturale care au avut loc în decursul timpului atât în România, cât și în Turcia. Respectul manifestat față de valorile identitare și dorința de a colabora și de a interacționa cu tineri din Turcia au fost factorii care i-au motivat pe reprezentanții administrațiilor locale din cele două localități să îi susțină permanent pe tineri în demersurile lor culturale. Astfel că, în prezent, grație unei strânse colaborări între ansamblurile Canlar și Tașkopru, primarii și consilierii locali din Cobadin și Tașkopru – Yalova au un obiectiv comun pe care speră să îl materializeze cât mai curând: înfrățirea dintre cele două localități.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *