Se reiau prelegerile despre istoria și civilizația tătarilor și turcilor dobrogeni. Iată cui se adresează acestea!

Cele două proiecte educaționale ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România și Uniunii Democrate Turce din România, derulate în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și dedicate aprofundării istoriei și civilizației tătarilor și turcilor dobrogeni se reiau luna aceasta. Prelegerile se vor desfășura pe tot parcursul anului universitar 2018 – 2019 și vor fi susținute săptămânal de titularul acestora, dr. Metin Omer, cercetător științific III la Institutul de Știință, Cultură și Spiritualitate „Ovidius” din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. Vor fi abordate teme ce țin de identitatea celor două comunități etnice, totul în cadrul unor întâlniri care vor îmbina în mod fericit teoria cu dezbaterile, practica și dialogul.

Prelegerile se adresează atât studenților și masteranzilor Universității „Ovidius”, indiferent de specializare, cât și tuturor celor care, indiferent de vârstă și pregătire, doresc să cunoască principalele repere ale istoriei tătarilor și turcilor. Cursurile se vor ține la Universitatea „Ovidius” – Campus, Corp A, după un program care va fi stabilit de comun acord de cursanți și profesor. Cei interesați se pot înscrie până la data de 16 noiembrie la secretariatul Facultății de Istorie și Științe Politice (Campus, Corp A) sau la adresa de e-mail udttmr@yahoo.com, pentru „Istoria și civilizația tătarilor”, și la sediul UDTR, str. Crișanei nr. 44, pentru „Istoria și civilizația turcilor dobrogeni”.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.