Uniunea Democrată Turcă din România în parteneriat cu UKID (Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare şi Cooperare) din Turcia au organizat sâmbătă, 5 septembrie, la Babadag, un eveniment cultural dedicat lui Sarı Saltuk, gânditorul turc, care a răspândit religia islamică în Balcani, la începutul secolului al XIII-lea. Manifestarea a debutat cu simpozionul intitulat „Întâlnire cu Sari Saltuk Baba”, în cadrul căruia au vorbit despre Sari Saltuk şi despre simbolistica sufită Conf. Univ. Musa Taşdelen de la Universitatea Marmara din Istanbul şi Conf. Univ. Dr. Silviu Lupaşcu de la Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie, Universitatea „Dunărea de Jos”din Galaţi. În cadrul simpozionului a fost lansată cartea „Sari Saltuk Baba, un sfânt musulman din Dobrogea”, autor Şafik Kantar, traducere în limba română – Gülten Abdula. După lansarea de carte, participanţii au asistat la o slujbă religioasă la Geamia „Ali Gazi Paşa” şi s-au recules la mormântul lui Sari Saltuk.
La eveniment au participat peste 500 de etnici turci de la filialele U.D.T.R. din Constanţa, Tulcea, Bucureşti, Galaţi, Brăila, Medgidia,Mangalia, Techirghiol,Tuzla, Cumpăna, Cobadin, Fântâna Mare, Băneasa,Dobromir, Hârşova, Cernavoda, Babadag, Măcin şi Isaccea. Alături de etnicii turci s-au aflat preşedintele UDTR, ing. Osman Fedbi, secretarul general, prof. Ervin Ibraim, și deputatul Ibram Iusein. Au mai luat parte la manifestări Ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, E.S. Osman Koray Ertaş, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozçalışkan, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci – Dobrogea, Zeki Uysal, Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, dar şi reprezentanţi ai UKID.