Prințul Șerban Dimitrie Sturdza reprezintă Macedonia la Constanța. Proiecte, comunități, relații bilaterale

consulat-onorific-macedoniaDupă Ploiești, Timișoara și Cluj-Napoca, la Constanța s-a inaugurat marți, 20 septembrie, cel de-al patrulea consulat onorific al Republicii Macedonia în România. Au fost prezenți oficiali români și macedoneni care au transmis mesaje de felicitare și susținere primului consul onorific al Macedoniei la Constanța, Prințul Șerban Dimitrie Sturdza.

A fost „o ceremonie menită să marcheze o dată în plus tendința continuă ascendentă în relațiile româno – macedonene”, așa cum a catalogat evenimentul de marți seara Florin Pârvu, director în cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la București. Oficialul român a amintit momentele marcante ale acestei relații: „prietenia necondiționată a României față de Macedonia, recunoașterea Macedoniei cu numele ei constituțional și recunoașterea minorității macedonene în România alături de semnarea tratatului de prietenie și colaborare în 2001”. De asemenea, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe a amintit că, în prezent, în România sunt 38 de localități înfrățite cu localități din Macedonia, iar în domeniul economic, schimburile dintre cele două țări se ridicau la sfârșitul anului 2015 la suma de 271,53 milioane euro, în timp ce în România își desfășoară activitatea 121 de firme cu capital macedonean. Un moment aparte în discursul oficialului de la București a fost dedicat prezentării personalității consulului onorific al Macedoniei desemnat la Constanța. Simbol al unei familii aristocratice, cu rădăcini istorice vechi, prințul Șerban Dimitrie Strudza, acum în calitate de consul onorific al Macedoniei la Constanța, va avea ca arie de competență județele Constanța, Tulcea, Galați, Brăila, Călărași, Ialomița, Bacău, Vaslui, Iași, Neaț, Suceava și Botoșani.

Domenii comune de interes româno – macedonene

consulat-onorific-macedonia-1„Îmi face o deosebită plăcere și sunt onorat, totodată, să fiu primul consul onorific al Republicii Macedonia la Constanța. Este o misiune pe care o accept cu mare bucurie și prin intermediul căreia nădăjduiesc că relațiile româno-macedonene vor deveni din ce în ce mai strânse. Înțeleg prin acest accept al meu să fiu un consul onorific al Macedoniei activ și să fac tot ce pot pentru a pune față în față atât membrii comunității macedonenilor, cetățenilor macedoneni din România, cât și pe cei ai comunităților macedonene și aromâne din Constanța”, a declarat noul consul.

În discursul său, acesta a vorbit despre domenii comune de interes identificate deja în vederea dezvoltării relațiilor bilaterale. „Mă gândesc în principal la domeniul turismului. Macedonia este o țară mică, dar o țară cu o frumusețe extraordinară și o țară cu foarte multe biserici și mănăstiri. Pe de altă parte sunt foarte interesat să ajut la intensificarea investițiilor românești în Republica Macedonia, dar și a celor macedonene în România. Evident, am în vedere și schimburile culturale care ar putea avea loc între cele două popoare și țări”, a punctat consulul onorific al Macedoniei.

consulat-onorific-macedonia-3Cât despre propunerea sa pentru această nouă ipostază, noul consul onorific ne-a declarat: „După ani lungi de prietenie dovedită a mea față de comunitatea cetățenilor Republicii Macedonia din România, dar fiind cunoscute totodată și bunele mele relații față de comunitățile macedonene și aromâne din Constanța, propunerea dânșilor a venit de la sine”.

La 25 de ani de la independența Macedoniei

Anul acesta Macedonia marchează 25 de ani de la dobândirea independenței, moment subliniat în discursul său și de Ilija Isajlovski, adjunctul Ministrului Afacerilor Externe din Macedonia. Oficialul macedonean a vorbit la rândul său despre bunele relații dintre țara sa și România, dar și despre posibilitatea ca acestea să prospere pe viitor.

La eveniment au mai fost prezenți și primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, Ambasadorul Republicii Macedonia la București, Pande Lazarevski, precum și Consulul General al Republicii Populare Chineze la Constanța, Liang Caide.

Ceremonia deschiderii Consulatului Onorific al Macedoniei la Constanța s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Stelu Enache, renumit artist al comunității aromâne din Constanța.

Macedonenii din România, în statisticile oficiale

Comunitatea macedoneană din țara noastră este reprezentată oficial de Asociația Macedonenilor din România, organizație care este membră a Consiliului Minorităților Naționale și este reprezentată în Parlamentul României de deputatul Ionel Stancu. Potrivit recensământului din anul 2011, în România s-au declarat etnici macedoneni 1.264 de persoane, dintre aceștia 503 numai în județul Constanța. În municipiul Constanța, potrivit acelorași statistici, s-au declarat macedoneni 424 de persoane.

Citeste si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *